x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autorităţile locale susţin că în şase luni pârtiile din Sinaia vor avea altă faţă

Autorităţile locale susţin că în şase luni pârtiile din Sinaia vor avea altă faţă

25 Iul 2009   •   00:00

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Primăriei Sinaia priveşte "Dezvoltarea zonei turistice Sinaia - Perla Carpaţilor". Va fi astfel achiziţionată "la cheie" o instalaţie de transport pe cablu tip telescaun cu patru locuri, debraiabil, acoperit, care va funcţiona în zona pârtiilor de schi Valea Soarelui, de la cota 1.785 până la cota 2.080.



În vederea îmbunătăţirii infrastructurii turistice din staţiune şi a pregătirii Festivalului Olimpic al Tineretul European din 2013, ţinând cont de faptul că prin acest proiect se realizează condiţiile necesare susţinerii probelor de schi şi snowboard din cadrul festivalului, s-a identificat ca oportunitate dotarea pârtiilor din Valea Soarelui cu instalaţie de transport pe cablu, tip telescaun.

În cadrul proiectului, turiştii vor avea mai multe posibilităţi de coborâre, astfel încât să poată folosi pentru agrement pârtiile din Valea Soarelui şi Valea Dorului, a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

Prin Hotărârea de Guvern 426/2009, a fost aprobată suma de 9,5 milioane lei ca susţinere financiară a administraţiei locale din oraşul Sinaia, în completarea surselor proprii, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism pe anul 2009. Termenul de depunere şi de deschidere a ofertelor a fost 29 iunie 2009, fiind depuse trei oferte. Autorităţile locale aşteaptă în prezent, arată Agerpres, ca investitorul care a câştigat licitaţia să demareze lucrările, termenul de finalizare a investiţiei, conform caietului de sarcini, fiind de şase luni.

×
Subiecte în articol: observator sinaia