x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada Transilvania:Traseul unui tronson modificat pentru evitarea unei zone protejate

Autostrada Transilvania:Traseul unui tronson modificat pentru evitarea unei zone protejate

de Jurnalul National    |    10 Ian 2008   •   00:00

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va modifica traseul tronsonului Târgu Mureş (Ogra) - Braşov, deoarece ruta iniţială trece printr-o zonă naturală protejată şi nu poate fi obţinut acordul de mediu



Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va modifica traseul tronsonului Târgu Mureş (Ogra) - Braşov, deoarece ruta iniţială trece printr-o zonă naturală protejată şi nu poate fi obţinut acordul de mediu, a declarat Dorin Debucean, director general adjunct la CNADNR. “Acest tronson nu are autorizaţie de mediu, care a expirat în 2006 şi nu putea fi reînnoită, deoarece pe traseul iniţial este o zonă protejată. Soluţia este modificarea traseului acestui tronson pentru a evita zona respectivă, şi echipele noastre lucrează la acest lucru”, a spus reprezentantul Debucean. Reprezentantul CNADNR a precizat că pe traseul iniţial exista un aviz de mediu, acordat în 2005, însă acesta a expirat în 2006, iar după modificarea traseului va fi obţinut un nou aviz de mediu. “Studiul de fezabilitate a fost realizat de Search Corporation în 2004, şi pe baza traseului s-a cerut acord de mediu. Acum însă trebuie modificat traseul şi obţinut un nou acord, fiindcă acesta este valabil pe o perioadă de doar doi ani. Pe traseu este o zonă inclusă în programul Natura 2000, programul de salvare a florei şi faunei de pe teritoriul Uniunii Europene”, a explicat Debucean.


LUCRĂRI. Oficialul a spus că la ora actuală constructorul, compania americană Bechtel, lucrează doar pe două secţiuni, Câmpia Turzii - Gilău (Cluj) şi Suplacu de Barcău - Borş, la următorul tronson ce va fi deschis, Gilău - Mihăileşti, lucrările urmând să înceapă în luna martie a acestui an. Potrivit directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, pentru tronsonul cuprins între comuna Ogra şi limita judeţului Mureş cu Braşov, nu există acord de mediu. “Pe acest tronson, Autostrada Transilvania a avut un acord care a expirat anul trecut şi nu s-a depus nicio documentaţie pentru obţinerea unui alt acord. După parcurgerea tuturor etapelor, se va obţine acordul de mediu, dacă este conform”, a spus Dănuţ Ştefănescu. Acesta a precizat că procedura de obţinere a acordului presupune un termen extrem de lung, de cel puţin patru luni, care implică dezbateri publice în toate localităţile pe raza cărora va trece autostrada.


CIFRE. Compania americană Bechtel ar trebui să finalizeze lucrările la Autostrada Transilvania în 2012. În 2007, compania are alocat un buget în valoare de 184 milioane de euro, iar bugetul de anul viitor s-ar putea ridica la aproximativ 500 milioane de euro. Autostrada va avea 415 kilometri, din care peste 55 de kilometri de poduri şi viaducte, 94 de pasarele, 58 de pasaje peste autostradă şi 16 noduri rutiere. Costul final al autostrăzii ar putea depăşi patru miliarde euro, din cauza faptului că, în studiul de fezabilitate iniţial, nu au fost incluse viaducte şi alte construcţii.

×
Subiecte în articol: verde! mediu