x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Averea lui Andrei Chiliman. Cât de sărac sau bogat e primarul Sectorului 1

Averea lui Andrei Chiliman. Cât de sărac sau bogat e primarul Sectorului 1

19 Iun 2015   •   12:21
Averea lui Andrei Chiliman. Cât de sărac sau bogat e primarul Sectorului 1

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman va fi scos din arest astăzi şi dus la Instanţa Supremă, pentru mandatul de arestare sub acuzaţia de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional, în dosarul în care este cercetat cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu şi mai mulţi deputaţi.

Citeşte şi Elena Udrea, despre acuzaţiile aduse primarului Sectorului 1: Nu mă mir. Toate partidele se finanţează din bani negri

Chiliman a fost luat de pe aeroport de procurori şi dus cu duba la sediul DNA Ploieşti şi, ulterior, reţinut.

Citeşte şi Avocat Chiliman: Nimic din ce e în actul de învinuire nu e opozabil

Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu au fost reţinuţi, joi noapte, de procurorii DNA Ploieşti, ei fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă.

Citeşte şi Primarul Andrei Chiliman, scos din sediul DNA Ploiești și dus în arestul poliției

La fel ca şi primarul Andrei Chiliman şi consilierul local Ion Brad, Costescu şi Moisescu urmau să fie duşi la Câmpina, în arestul Poliţiei Judeţene Prahova. Cei patru vor fi prezentaţi vineri instanţei supreme cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi Cum era impartita MITA la Primaria sectorului 1

Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 Bucureşti din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost şi deputat de Bucureşti timp de două legislaturi: 1996-2000 şi 2000-2004.

Citeşte şi Andrei Chiliman a trecut în tabăra pedeliştilor. Fostul liberal va avea funcţia prim-vicepreşedintele PDL

Numele comun din dosarul lui Herţanu, care face legătura între cazul privind canalizarea de la Comarnic şi activitatea Primăriei Sectorului 1, este al omului de afaceri Gheorghe Boeru, audiat şi reţinut săptămâna trecută de DNA, alături de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Adrian Semcu.

Citeşte şi Ioana Costescu și Vlad Moisescu, reținuți de procurorii DNA Ploiești

Procurorii susţin că Andrei Chiliman a luat şpagă de la omul de afaceri Gheorgher Boeru pentru a-i încredinţa acestuia reabilitarea termică a blocurilor din sectorul 1. Banii de şpagă proveneau însă din contractul de consultanţă pe care Boeru îl încheiase cu Hidroprahova.

CE AVERE ARE CHILIMAN

Nu mai puţin de 11 terenuri, bijuterii de 20.000 de euro şi obiecte de artă în valoare de 150.000 de euro - toate acestea se regăsesc în declaraţia de avere a primarului Sectorului 1.

- 11 terenuri
- jumătate dintr-un apartament cu mansardă
- soţia: o casă şi un sfert dintr-o casă
- copiii: un apartament şi trei case

- un autoturism Audi: 2005
- soţia: Renault din 1972
- bijuterii: 13.000 - 20.000 de euro
- obiecte de artă: 70.000 - 150.000 de euro

- conturi: 49.132 de lei
- 70.299 de euro
- 60.096 de dolari
- 10.034 de franci elveţieni

- soţia: 129.977 de lei
- 17.572 de euro
- 7.693 de dolari
- Chiliman şi-a împrumutat fratele cu 15.000 de euro
- datorii: 5.000 de euro

Venituri Andrei Chiliman
- venit net: 50.068 de lei
- 2.673 - chirii
- soţia: pensie 32.316 lei
- 7.141 de lei - activitatea de arhitect
- 146.280 de lei - chirii
- 126.495 dividente - Fondul Proprietatea
- 209.124 de lei - vânzarea de acţiuni
Sursa: declaraţie de avere, iunie 2014




×