x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment AIE: Criza energetică, cea mai gravă din ultimele decenii. „Nicio țară nu va fi imună!”

Avertisment AIE: Criza energetică, cea mai gravă din ultimele decenii. „Nicio țară nu va fi imună!”

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2026   •   11:15
Avertisment AIE: Criza energetică, cea mai gravă din ultimele decenii. „Nicio țară nu va fi imună!”
Sursa foto: Războiul din Orient rămâne un aspect central în determinarea valorii petrolului

Lumea riscă să intre în cea mai gravă criză energetică din ultimii zeci de ani, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a afectat puternic producția și transportul de petrol și gaze, avertizează Fatih Birol, directorul Agenția Internațională a Energiei (AIE).

Oficialul a declarat că, în prezent, piața mondială pierde aproximativ 11 milioane de barili de petrol pe zi, un nivel care depășește impactul combinat al celor două mari crize petroliere din anii ”70. „Această criză echivalează, în acest moment, cu două crize petroliere și un colaps al pieței gazelor la un loc”, a spus Birol, citat de Le Figaro.

Birol a explicat că, în anii ”70, fiecare dintre marile crize petroliere a dus la pierderi de aproximativ cinci milioane de barili pe zi. În prezent, impactul este deja mai mare decât cele două episoade combinate, ceea ce amplifică presiunea asupra economiei globale.

În plus, cel puțin 40 de infrastructuri energetice au fost „grav sau foarte grav avariate” în nouă țări din regiune, în urma atacurilor și represaliilor militare. Potrivit AIE, situația riscă să se deterioreze rapid în continuare dacă conflictul continuă.
Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume, este de facto blocată. Aproximativ 20% din fluxurile globale de hidrocarburi tranzitează acest punct strategic, iar întreruperea traficului afectează direct aprovizionarea globală.

Președintele american Donald Trump a avertizat că, în lipsa redeschiderii rapide a rutei maritime, Statele Unite ar putea lovi centralele electrice iraniene, „începând cu cea mai mare”. În încercarea de a tempera creșterea prețurilor la petrol, Washingtonul a autorizat temporar vânzarea țițeiului iranian aflat pe nave. Autoritățile de la Teheran au transmis însă că nu dispun de surplusuri semnificative.

„Nicio țară nu va fi imună la efectele acestei crize dacă ea continuă în această direcție”, a avertizat Birol, subliniind că economia mondială se confruntă cu o amenințare majoră și că este nevoie de un răspuns coordonat la nivel internațional.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aiea criza energetica avertisment
Parteneri