Sever Teodorescu, avocatul clanului Geamănu a fost arestat preventiv la Galaţi pentru trafic de influenţă. Teodorescu ar fi pretins 30.000 de euro de la o inculpată ca să intervină pe lângă judecătorii care se ocupau de cazul ei şi să o pună în libertate.
În urmă cu două zile, Sever Teodorescu era în Galaţi. El i-ar fi spus unei femei care era arestată preventiv că poate interveni pe lângă judecători şi să o elibereze. Evident, astfel de servicii se fac contra cost. Preţul era de 30.000 de euro. Inculpata i-a dat aproximativ 750 de euro, iar apoi i-a anunţat pe procurorii anticoruptie, care l-au pus sub supraveghere şi i-au pus la cale un flagrant, anunţă Antena3.
Sever Teodorescu este avocat de mai mult de zece ani, iar colegii săi nu au decât cuvinte de laudă la adresa lui. A devenit cunoscut după ce i-a apărat în instanţă pe cei care fac parte din clanul Geamănu, oamenii acuzaţi că i-au furat maşina lui Gigi Becali.
Până acum, Teodorescu lupta în sălile de judecată ca alţii să fie eliberaţi. Acum, a trecut în boxa acuzaţilor. În plus, mai are o problemă: consiliul Baroului Bucuresti va fi nevoit, în sedinta de marţi, să dispuna suspendarea lui din funcţia de avocat
Sever Teodorescu este acuzat de trafic de influenţă şi riscă să-şi petreacă după gratii următorii zece ani. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro