Sorin Oprescu va fi consultat la Spitalul Militar
Stire initiala. Viorel Mocanu, unul dintre avocaţii primarului suspendat al Bucureştiului, a anunţat, marţi, că apărarea a solicitat în mod expres, printr-o cerere depusă la Arestul Capitalei, ca Sorin Oprescu să fie dus la Spitalul Universitar Municipal pentru consult.
''După ce a fost la Spitalul Sf. Ioan aseară, s-a învederat a merge la Floreasca pentru o reevaluare şi o posibilă intervenţie, dacă se confirmă suspiciunile pentru care a fost dus. Dânsul a spus că nu doreşte să meargă şi că în situaţia în care se va ameliora problema este în regulă, iar dacă se va agrava atunci să meargă. Astăzi, domnia sa a solicitat în mod expres, noi, apărarea, am făcut o cerere în scris în acest sens, prin care am solicitat să fie dus la Spitalul Universitar Municipal Bucureşti. Din ceea ce ştiu este o problemă cardiacă, nu am văzut documentele medicale ca să pot să confirm şi nici nu sunt de profesie. Însă cei doi doctori sunt de cardio. (...) Este o problemă de sănătate care trebuie tratată'', a spus Mocanu.
El a precizat că apărarea nu a cerut înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură invocând probleme medicale.
''Domnia sa, în mod expres, refuză să se folosească de acest motiv pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv, pentru că şi dumnealui şi noi, apărarea, nu înţelegem de ce nu poate să fie cercetat în stare de libertate sub o altă măsură preventivă, dat fiind poziţia şi persoana domniei sale, fără a ne folosi de motivele medicale. Refuză acest lucru. (...) Nu au fost invocate problemele medicale care erau existente şi la acel moment'', a adăugat avocatul.
În ceea ce priveşte termenul la care trebuie să primească un răspuns privind controlul medical la spitalul cerut, Mocanu a spus că ''este o ambiguitate''.
''Dacă mergem la Clinica Creţulescu spun că medicul de aici, cei de aici spun că cei de la Clinica Creţulescu (...) Nu mă interesează cine trebuie să-mi dea răspunsul. Pe noi ne interesează să ni-l dea cât mai curând, pentru că noi, prin cererea formulată, am arătat, şi este de notorietate, problemele. (...) Dorim ca acest răspuns să vină cât mai urgent astfel încât clientul să poată să fie transportat la spital. Este vorba de un spital public, civil, nu o clinică privată. (...) În momentul în care un reţinut sau un deţinut solicită să meargă la o clinică privată sau la un spital civil trebuie să suporte costurile transportului. Dacă este vorba de o urgenţă, atunci ei îl duc şi fără solicitarea noastră'', a explicat Mocanu.
Întrebat dacă motivarea judecătoarei Camelia Bogdan ar fi cauza problemelor medicale apărute la Oprescu, avocatul a spus că la acestea ar fi putut să contribuie atât stresul, cât şi regimul alimentar al clientului său.
''Nu pot să pun totul pe seama acestei motivări, însă aceste zile de arest preventiv (...) tot stresul, plus regimul alimentar pe care nu poate să-l ţină şi stresul l-au amplificat. Este posibil să-i fi amplificat stresul şi să ajungă la această problemă. (...) Cele două afecţiuni majore de care suferă sunt cumva fatale'', a arătat Mocanu.
Agerpres