12:30 • Membrii unei comisii de bacalaureat de la Grupul Şcolar de Industrie Mică Sighetu Marmaţiei au ajuns în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce procurorii au primit informaţii conform cărora unii dintre aceştia ar fi primit bani de la candidaţi.
Membrii unei comisii de bacalaureat de la Grupul Şcolar de Industrie Mică Sighetu Marmaţiei au ajuns în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce procurorii au primit informaţii conform cărora unii dintre aceştia ar fi primit bani de la candidaţi.
SCANDAL. Informaţia a fost confirmată parţial şi de directorul liceului, Vasile Mich. Acesta a declarat că mai multe persoane au stat de vorbă, sîmbătă, cu procurori ai DNA. "Eu nu ştiu prea multe despre acest caz, pentru că am fost plecat la Borşa, la examenul de bacalaureat. Nu am fost informat oficial. Ştiu că unii profesori au discutat cu procurori DNA Cluj, însă cred că n-au fost colegi de-ai mei”, a declarat Vasile Mich. Reprezentanţii grupului Şcolar de Industrie Mică au mai spus că de vină ar fi persoane de la Liceul particular Ulmeni, elevi de la acest liceu susţinînd examenul de bacalaureat în Sighet. Conducerea şcolii a recunoscut, totuşi, că în scandal ar fi implicată chiar secretara Grupului Şcolar de Industrie Mică.
AU RECUNOSCUT. Direcţia Naţională Anticorupţie Cluj a iniţiat o anchetă privind posibila fraudare a examenului de bacalaureat la o unitate de învăţămînt din Sighetu Marmaţiei, a informat astăzi Direcţia, printr-un comunicat. "Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Anticorupţie Cluj au iniţiat o anchetă privind posibila săvîrşire a unor fapte de corupţie care ar putea avea ca efect fraudarea examenului de bacalaureat la o unitate de învăţământ din municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Preşedintele, vicepreşedintele unei comisii de bacalaureat şi secretara aceluiaşi centru de examinare de la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii din Sighetu-Marmaţiei au fost reţinuţi de procurorii DNA Cluj, pe baza unor informaţii că aceştia ar fi primit mită la Bacalaureat de peste un miliard de lei vechi, potrivit unor surse apropiate anchetei. Totodată, procurorii DNA au percheziţionat casele celor anchetaţi", se precizează în comunicatul DNA.