„În această dimineață am convocat conducerea ANSVSA, pe dl. președinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii și am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuți în gospodăria țărănească, cât și în gospodăriile populației să poată fi valorizați de către persoanele fizice”, afirmă Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii spune că, prin legea adoptată, au fost anumite norme de biosecuritate și pentru persoanele fizice.
„Sigur, orice mișcare de porc, valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub eliberarea unei adeverințe. mai mult decât atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de medicii concesionari, este gratuit acest serviciu”, adaugă Barbu.
El admite că potrivit ordinului 130/2023 al ANSVSA, oamenii vor putea să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu vor mai putea să-i şi comercializeze.
„Va fi modificat acest ordin și persoanele fizice pot valorifica porci în perioada sărbătoirilor de Crăciun”, încheie Barbu.
(sursa: Mediafax)