x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu a atenţionat că Poliţia s-a transformat în instituţie care apără clanurile mafiote

Băsescu a atenţionat că Poliţia s-a transformat în instituţie care apără clanurile mafiote

17 Noi 2010   •   16:31

Traian Băsescu a cerut, în şedinţa de guvern, ca procesul de reorganizare a Poliţiei să înceapă imediat, afirmând că aceasta s-a transformat dintr-o instituţie care trebuie să protejeze ordinea publică într-o structură care apără clanurile mafiote şi creează dezordine.


"Preşedintele a arătat că Poliţia trebuie reorganizată imediat, pentru a-şi recâştiga imaginea, şi a arătat că aceasta s-a transformat dintr-o instituţie care trebuie să protejeze ordinea publică într-o structură ce apără clanurile mafiote şi creează dezordine. Din discursul şefului statului s-a subînţeles că ministrul de Interne are sprijinul său pentru a începe imediat restructurarea Poliţiei", au relatat surse participante la şedinţă.
Potrivit acestora, preşedintele a mai cerut ca numirile la nivelul poliţiei judeţene şi locale să nu mai fie decise pe criterii politice.

 

Băsescu, către miniştri, în debutul şedinţei de Guvern: Mă aşteptam să ieşiţi boţiţi, dar vă văd fresh

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus membrilor Cabinetului, după discuţia acestora cu grupurile parlamentare ale coaliţiei pe tema legii salarizării unitare, că se aştepta ca miniştrii să iasă "mai boţiţi" de la întâlnire, dar că observă că aceştia sunt "fresh".


"Mă aşteptam să ieşiţi mai boţiţi de la...dar vă văd fresh", a spus Băsescu înainte de a se aşeza pe scaun pentru şedinţa de guvern, uitându-se şi la liderul UDMR, Marko Bela.

Premierul Emil Boc şi mai mulţi miniştri au avut înaintea şedinţei de guvern, la Palatul Parlamentului, o întâlnire parlamentarii coaliţiei pe tema Legii salarizării.

×