Preşedintele Traian Băsescu a participat astăzi la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind". El nu a ratat ocazia să reia criticile la adresa funcţionarilor publici, în discursul ţinut în deschiderea întâlnirii.
"Sunteţi în atenţia mea, pentru că sunt lucruri bune pe care le faceţi dar şi lucruri care pot fi reproşate. Nu am niciun motiv să retractez ceea ce am spus în discursul din Parlament. Reiau, afirmând că pe ansamblu în ceea ce priveşte funcţionarii, nu avem o problemă de cantitate, ci de calitate. Când mă refer la calitate vizez rezultatul activităţii corpului funcţionarilor în general. Populaţia are sentimentul că nu este servită în instituţiile publice cu promptitudinea cu care ar trebui să fie servită şi calitatea serviciilor pe care le oferă funcţionarii este deficitară", a spus preşedintele, citat de Antena3.ro.Preşedintele a reproşat funcţionarilor faptul că nu îşi asumă responsabilităţile şi atribuţiunile cuprinse în legea funcţionarilor publici. "Dacă discutăm legea funcţioanrului găsim multe atribuţii care nu intră în activitatea de zi cu zi a funcţionarilor. Dumneavoastră vă scrie în lege că aveţi obligaţia să veniţi cu politici. Politicienii ignoră atribuţiunile funcţionarului public, iar acesta îşi ignoră propriile atribuţiuni". Mai mult, Băsescu acuză funcţionarii de birocraţie şi ineficienţă şi le-a cerut să îşi asume rolul pe care îl au în stat. "Trebuie să vă asumaţi administraţia şi să vă asumaţi soluţiile şi procesul de modernizare a statului. Aveţi obligaţia să fiţi parte activă a unui proces care nu mai începe odată". "Sunteţi singura şansă pentru România. Oamenii politici nu vor putea să facă ceea ce eu vă cer. Avem o mare problemă, incapacitatea de a atrage fondurile d ela UE. Nu cred ca este o ţintă mai importantă pentru funcţionarii români" le-a spus preşedintele funcţionarilor. (V.A.)