Preşedintele va fi aşteptat, astăzi, la ora 17:00, în Piaţa Universităţii din Capitală de mai mulţi cetăţeni, pentru a da raportul, aşa cum a promis, în urmă cu trei ani, că va face la interval de trei luni. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, care a declarat, că oamenii vin în calitate de cetăţeni şi nu ca sindicalişti.
Potrivit liderului sindical, preşedintelui i-a fost trimisă o invitaţie la Palatul Cotroceni, prin care i s-a cerut să-şi respecte angajamentul referitor la prezentarea raportului de activitate în Piaţa Universităţii, o dată la fiecare trei luni.
"Oamenii şi-au amintit de semnificaţia Pieţei Universităţii şi se vor strânge pentru a-l aştepta pe preşedinte. Dacă nu va veni, se vor aduna şi mâine, şi poimâine şi cât va fi nevoie", a mai precizat Nistor, potrivit Mediafax.
Numărul celor care se vor aduna în centrul Capitalei nu este cunoscut. Potrivit liderului sindical, acţiunea nu are nevoie de autorizaţie, întrucât oamenii nu vin în calitate de sindicalişti şi nici să protesteze.
Pe 19 mai 2007, după anunţarea referendumului de demitere a sa din funcţie, Traian Băsescu le-a propus susţinătorilor săi adunaţi în Piaţa Universităţii să se întâlnească acolo la interval de trei luni, în ultima zi de sâmbătă din trimestru, începând cu ora 17:00.
La sfârşitul lunii septembrie a aceluiaşi an, şeful statului a mers în Piaţa Universităţii, susţinând apoi că a făcut acest lucru şi pe 30 iunie, însă piaţa era goală.
În ultima lună a anului trecut, Traian Băsescu şi-a reluat declaraţia, la OTV. "Vă dau cuvântul meu de onoare că am fost după trei luni în Piaţa Universităţii şi eram singur", a spus atunci şeful statului.
Citește pe Antena3.ro