Preşedintele Traian Băsescu efectuează, astăzi, o vizită oficială în Austria. Şeful statului se va întâlni cu preşedintele Austriei, pentru a discuta despre cooperarea bilaterală în interiorul Uniunii Europene, informează Antena3.ro.
Înainte de plecare, Traian Băsescu a declarat că discuţiile purtate vor viza criza mondială, deoarece Austria este al doilea investitor în România, precum şi securitatea Balcanilor de Vest şi progresul acestei regiuni. În cadrul convorbirilor, cei doi şefi de stat se vor referi la obiectivele cooperării bilaterale în interiorul Uniunii Europene. Traian Băsescu se va întâlni şi cu Werner Fayman, cancelarul federal, precum şi cu primarul Vienei. Pentru cea de-a doua parte a vizitei oficiale, programul prevede întâlniri ale lui Traian Băsescu cu reprezentanţi ai mediului de afaceri austriac şi ai comunităţii româneşti din Austria.Băsescu este însoţit de guvernatorul BNR Mugur Isărescu, de ministrul Economiei , Adriean Videanu, de ministrul Turismului, Elena Udrea şi de ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.
Citește pe Antena3.ro