Polițiști din Caransebeș s-au sesizat din oficiu și fac cercetări pentru lovire sau alte violențe, în urma vizualizării unor imagini video apărute pe o rețea de socializare, în care o elevă este agresată fizic de alte două fete, în municipiu.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că agresiune a avut loc joi, în jurul orei 10.00, în pauza dintre orele de curs, cele 3 copile, de 15 și 16 ani, fiind eleve ale unui liceu din Caransebeș.
Acesta au mers împreună în afara unității de învățământ, iar într-o parcare, pe fondul unor discuții în contradictoriu, una dintre tinere, de 15 ani, a fost agresată fizic de celelalte două, fiind lovită cu palmele peste față.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. De asemenea, au fost informate conducerea unității de învățământ și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor, situația fiind monitorizată în continuare de către polițiști.
(sursa: Mediafax)