x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bazac acuză Ministerul Sănătăţii că nu aplică măsurile împotriva virusului AH1N1

Bazac acuză Ministerul Sănătăţii că nu aplică măsurile împotriva virusului AH1N1

29 Oct 2009   •   00:00
Bazac acuză Ministerul Sănătăţii că nu aplică măsurile împotriva virusului AH1N1

Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Ionuţ Bazac, a declarat, astăzi, că autorităţile nu iau măsurile necesare pentru combaterea noii gripe, nerespectându-se astfel Planul Naţional de combatere a pandemiei, aprobat de Guvern. "Din păcate, managementul public şi politic se canalizează foarte mult pe campania electorală şi uităm despre măsuri care trebuie aplicate", a declarat Ionuţ Bazac.



"Cer public oficialilor din Ministerul Sănătăţii să se adune şi să caute măsurile pe care le-am lăsat la Ministerul Sănătăţii şi să utilizeze mecanismele stabilite şi resursele care au fost alocate. Le reamintesc că există o Hotărâre de Guvern de punere în aplicare a Planului Naţional de pandemie, în care am inclus achiziţionarea a peste 1,3 milioane de doze de antivirale, echipamente de protecţie personală şi substanţe dezinfectante pentru copiii din şcoli. Nu au fost achiziţionate până acum. Faptul că vaccinul va fi disponibil curând nu trebuie să-i facă să răsufle uşuraţi, pe ei sau pe noi toţi. (...) În programul naţional de combaterea pandemiei existau cantităţi de dezinfectanţi care trebuiau folosite în şcoli pentru copii, aceste cantităţi, pentru care erau resursele alocate nu au fost achiziţionate nici acum", a precizat fostul ministru al Sănătăţii, citat de Mediafax.

De asemenea, Bazac a spus că, la cum "evoluază deciziile în autoritatea centrală", se aşteaptă ca "următorul pas să fie limitarea întrunirilor publice, concerte, competiţii sportive, chiar şi mitinguri electorale"." Acest pas este însă greşit, ar fi o măsură fără precedent şi disproporţionată în acest moment, mai ales că nici în SUA, unde sunt peste 1000 de decese şi s-a declanşat starea de urgenţă sanitară, o asemenea măsură nu se aplică", a mai spus social-democratul. Întrebat dacă deţine informaţii că se urmăreşte o asemenea măsură, Bazac a răspuns: "Există o anume intenţie ca o asemenea măsură să fie propusă".

Totodată, el a precizat că în timpul mandatului său "România a fost un exemplu în UE pentru modul în care a fost rezolvată această problemă". "Să nu uităm, avem doar 441 de bolnavi infectaţi şi niciun deces. Comitetul Naţional de Gripă să fie mai activ, să se întâlnească în această perioadă de oricâte ori este nevoie, zilnic dacă este nevoie, aşa cum s-a întâmplat în prima perioadă de apariţie a cazurilor de AH1N1", a mai precizat Bazac.

Fostul ministru a mai apreciat că "ştacheta" pe care a ţinut-o foarte sus în combaterea AH1N1 "a fost mult coborâtă în ultima perioadă". "Probabil că faptul că n-au fost cazuri grave i-a determinat în ultima lună, şi se ştia în mod evident că odată cu venirea sezonului rece va creşte incidenţa bolii, i-a determinat pe cei de la Ministerul Sănătăţii să fie mult mai pasivi în combaterea infecţiei, dovadă să e întâmplă acum ce se întâmplă", a mai spus Bazac.

Mai mult, social-democratul a susţinut că "cel mai grav este că în România virusul a început să se transmită pe orizontală în comunitate şi există deja două cazuri grave de îmbolnăvire". " Reamintesc că există un plan de măsuri de prevenţia îmbolnăvirilor şi de management al monitorizării virozelor respiratorii din unităţile de învăţământ (...) Toate aceste măsuri trebuie să fie reactivate şi urmărită ferm în condiţiile în care şcolile sunt un mediu propice de răspândire a oricărei epidemii", a declarat fostul ministru al Sănătăţii.

De asemenea, el a precizat că, de fapt, "Ministerul Sănătăţii trebuie să pună în aplicare şi să urmărească măsurile care deja au fost stabilite de specialiştii Comitetului de Coordonare pentru Gripă". "Există un Plan Naţional de combatere a pandemiei aprobat de Guvern, acesta trebuie efectiv respectat şi aplicat. Dar în contextul haosului din Guvern ultimul lucru de care avem nevoie este suprapunerea cu un haos în lupta cu noua gripă", a mai precizat Bazac.

×
Subiecte în articol: observator