x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Berceanu a schimbat directorii aeroporturilor Otopeni şi Băneasa

Berceanu a schimbat directorii aeroporturilor Otopeni şi Băneasa

18 Iun 2009   •   00:00

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, i-a schimbat din funcţie pe directorii aeroporturilor Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), Gabriel Ţară şi, respectiv, Ştefan Mladin, numind în locul lor pe Sorinel Ciobanu şi George Mihalcea.



Astfel, Sorinel Ciobanu este noul director al Aeroportului Otopeni, iar George Mihalcea al Aeroportului Băneasa, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator