x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Berceanu despre Necolaiciuc: "A fost căutat în aşa fel încât să nu fie găsit"

Berceanu despre Necolaiciuc: "A fost căutat în aşa fel încât să nu fie găsit"

18 Iun 2009   •   00:00

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că fostul director de la CFR SA, Mihai Necolaiciuc, "a fost căutat în aşa fel încât să nu fie găsit".



Berceanu a spus că nu deţine alte informaţii despre Necolaiciuc şi că nu a văzut raportul ministerului despre prejudiciile aduse de fostul director.

"Am aflat de arestarea lui Necolaiciuc. Nu am alte amănunte, însă repet ce am mai spus, şi anume o lungă perioadă de timp a fost căutat în aşa fel încât să nu fie găsit", a spus Berceanu, citat de Mediafax.

Mihai Necolaiciuc a fost reţinut de FBI în Statele Unite, pentru şedere ilegală, a anunţat, joi, Direcţia de Investigaţii Criminale din IGP. Interpol va înainta o solicitare Judecătoriei sectorului 1 pentru începerea procedurii de extrădare.

El este dat în urmărire generală din 26 octombrie 2006, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni economice, între timp procurorii anticorupţie conexând cele 25 de dosare în care este vizat.

Necolaiciuc este acuzat că, în perioada 2000-2003, în calitate de director general, administrator şi ordonator de credite la Compania Naţională Căi Ferate - CFR SA a efectuat nelegal cheltuieli cu titlu de investiţii fără a avea aprobarea acţionarilor şi a achiziţionat produse la preţuri supraevaluate, prejudiciul fiind estimat la peste 170 de milioane de lei.

Totuşi, Direcţia Naţională Anticorupţie a declanşat urmărirea penală, în martie 2006, împotriva fostului director general al CNFC CFR, alături de acesta fiind acuzat şi fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor Traian Panait, ambii cercetaţi în legătură cu o fraudă de peste 27 de milioane de euro. În acest dosar mai sunt învinuite alte 29 de persoane, printre care foşti reprezentanţi ai conducerii Ministerului Transporturilor şi ai Căilor Ferate Române. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator