x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bill Cosby se compară cu Mandela și Gandhi din spatele gratiilor și spune că este un „prizioner politic”

Bill Cosby se compară cu Mandela și Gandhi din spatele gratiilor și spune că este un „prizioner politic”

13 Feb 2019   •   22:24
Bill Cosby se compară cu Mandela și Gandhi din spatele gratiilor și spune că este un „prizioner politic”
Sursa foto: MediaPunch/REX/Shutterstock/MediaPunch/REX/Shutterstock

Bill Cosby a vorbit din nou din spatele gratiilor și s-a comparat cu trei dintre cei mai respectați protestatari pașnici din istorie, conform Dailymail.

Într-un comunicat, Cosby și-a comparat timpul petrecut în închisoare cu sentințele lui Nelson Mandela și Gandhi, spunând în același timp că nu îi pare rău de acțiunile sale.

„De aceea nu am regrete și nu o să arăt vreodată urmă de regret. Am primit un acord; m-am înțeles pentru 3.8 milioane de dolari; am renunțat la drepturile mele garantate de Al Cincilea Amendament; Am fost declarat nevinovat în 2005;”, a spus Cosby în primele comentarii din închisoare, care au fost trimise prin purtătorul de cuvânt Andrew Wyatt.

„Însă, un nimeni de avocat și un judecător corupt au avut nevoie de mine vinovat acum. Nu pentru justiție, ci pentru aspirațiile lor politice. Ei spun domnule Cosby, trebuie să mergeți la aceste ore. De ce? Un singur cuvânt. Izolare!”.

„Credințele mele politice, acțiunile mele de a încerca să umanizez toate rasele, genurile și religiile m-au dus într-un loc înconjurat de gard zimțat, o cameră din fier și oțel”, a explicat Cosby.

„Așadar, acum sunt domiciliat temporar în locuințele unora dintre cei mai mari prizioneri politici: Martin Luther King, Jr., Mahatma Gandhi, Nelson Mandela, Randal Robinson și dr. Benjamin Chavis.”

El a încheiat spunând: „Stau drept sub forma unui prizioner politic și zâmbesc. Adevărul este puternic!”.

 

×
Subiecte în articol: bill cosby prizioner politic mandela gandhi