Numai că unii înalți ierarhi și preoți au luat în glumă deciziile celui mai înalt for al Bisericii. În campaniile din zbuciumatul an electoral 2024 au fost dese cazuri când chiar episcopi și foarte mulți preoți și călugări au ținut să facă politică partizană (și de o parte și de alta spectrului politic) îndepărtându-se de Îndreptarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind campaniile electorale, scrie stiripesurse.ro
Acum Sfântul Sinod le dă un ultim avertisment celor care ”sunt certați” cu disciplina bisericească
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a sancționat cu dojană sinodală 2 episcopi - ÎPS Teodosie al Arhiepiscopiei Tomisului și pe ÎPS Ignatie al Episcopiei Hușilor. Alături de ei mulți preoți și călugări.
În cazul particular al Arhiepiscopului Teodosie de la Constanța (Tomis) există chiar o prevedere foarte dură - la prima abatere (căci au fost multe în ultimii ani sancționate de Sfântul Sinod) el va fi deferit Consistoriului bisericesc și riscă depunerea din treaptă - în limbajul mirenilor ar însemna excluderea din rândul clerului.


