Un antrenor de la un club privat de fotbal din Bistriţa, acuzat că a făcut gesturi obscene în faţa a zece copii, a fost reţinut, vineri, de poliţişti, urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, informează mediafax.ro.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, oamenii legii au fost sesizaţi că un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Bistriţa, ar fi săvârşit, timp de doi ani, "acte cu caracter obscen" în prezenţa a zece copii înscrişi la un club privat de fotbal.
"Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud îl cercetează pentru corupţie sexuală, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale", se arată în comunicat.
Contactată telefonic, Virginia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, a declarat că nu are dreptul să ofere detalii despre bărbatul reţinut.
"Au fost zece plângeri, nu vă pot spune din partea cui. A fost reţinut. Va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă", a spus ea.
Surse din cadrul clubului Sporting Bistriţa au declarat că bărbatul este antrenor de fotbal la unitatea respectivă şi că zece părinţi au depus plângeri împotriva acestuia, acuzându-l de corupţie sexuală.