x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blocaj nou pe DN 1 - PetrecAretii se intorc acasa

Blocaj nou pe DN 1 - PetrecAretii se intorc acasa

03 Ian 2007   •   00:00

Sfarsitul vacantei de sarbatori a provocat ieri un adevarat balamuc pe DN 1. Sute de romani care s-au intors de pe Valea Prahovei au stat blocati in trafic ore in sir, incercand sa ajunga acasa.

De departe, cea mai aglomerata zona a fost cea dintre localitatile Predeal si Campina, unde masinile au avansat in coloana cu foarte mare greutate. Prezenta politistilor pe acest segment de drum nu a reusit nici ea sa inlature aglomeratia si nici accidentele rutiere, care s-au tinut lant. Pana ieri seara autoritatile inregistrasera peste zece evenimente rutiere, unele dintre ele fiind chiar soldate cu victime.

RUTE OCOLITOARE. Pentru evitarea ambuteiajelor pe DN 1, Politia Rutiera recomanda bucurestenilor ca in zilele urmatoare sa se indrepte spre casa pe una dintre cele trei rute ocolitoare existente: DN 1A-Brasov-Sacele-Cheia-Valenii de Munte-Ploiesti-Buftea-Bucuresti, DN 73-Brasov-Bran-Campulung Muscel-Pitesti-Autostrada A1 (Pitesti-Bucuresti) si DN 71-Sinaia-Fieni-Targoviste-Bucuresti. Desi zilele libere s-au terminat pentru multi, DN 1 a fost extrem de aglomerat ieri si inspre statiunile montane. Cei care se mai bucura inca de concediu s-au ingramadit spre Sinaia, Predeal, Azuga sau Busteni.

×
Subiecte în articol: observator