x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Analiza BNR: Piaţa rezidenţială este caracterizată de disparităţi importante în plan regional

Analiza BNR: Piaţa rezidenţială este caracterizată de disparităţi importante în plan regional

de Redacția Jurnalul    |    30 Iun 2023   •   17:15
Analiza BNR: Piaţa rezidenţială este caracterizată de disparităţi importante în plan regional

Piaţa imobiliară rezidenţială este caracterizată de disparităţi în plan regional în ceea ce priveşte cererea şi oferta şi de concentrarea regională a împrumuturilor ipotecare, în contextul unui grad redus de incluziune şi intermediere financiară în regiunile mai puţin dezvoltate, arată BNR.

Analiza Băncii Naţională, aferentă anului 2022, arată că cel mai ridicat nivel al raportului dintre preţul unei locuinţe şi venitul populaţiei se află la Cluj, unde este nevoie de 10 ani pentru a strange banii necesari pentru achiziţionarea unui apartament cu 2 camere (55 mp), fără a lua în calcul cheltuielile de subzistenţă sau economisirea şi fără sprijin financiar de la bănci. Regiunea înregistrează totodată şi cele mai importante majorări ale preţurilor proprietăţilor rezidenţiale.

În schimb, în judeţele Giurgiu, Teleorman şi Caraş-Severin indicatorul preţ pe venit se situează la cele mai reduse valori, respectiv mai puţin de 7 ani.

Din perspectiva concentrării regionale a împrumuturilor ipotecare, regiunea Bucureşti-Ilfov cumulează 35% din totalul împrumuturilor, iar următoarele 4 judeţe (Cluj, Constanţa, Braşov şi Timiş) reprezintă peste 20% (date la decembrie 2022).

În contrast, judeţele cu cea mai mică pondere a creditului ipotecar sunt Harghita şi Covasna (0,3% din total).

Analiza BNR indică discrepanţe şi în ceea ce priveşte accesul la piaţa creditului ipotecar. Dintre cele 5 centre de dezvoltare analizate, doar Timişoara şi Bucureşti înregistrează valori supraunitare ale indicatorului.

Braşov şi Constanţa prezintă un nivel similar al accesului la piaţa creditului ipotecar, în timp ce Cluj-Napoca consemnează cea mai redusă accesibilitate.

În plus, majorarea dobânzilor pune presiune suplimentară pe capacitatea de plată a debitorilor, o creştere a ratei dobânzii cu 4 puncte procentuale conducând la reducerea indicelui de accesibilitate de la 1,2% la 0,86% în cazul Capitalei.

„Evoluţiile preţurilor de pe piaţa imobiliară rezidenţială din perioada următoare depind de o serie de factori, inclusiv condiţiile macroeconomice caracterizate de costuri ridicate de finanţare şi intensificarea tensiunilor geopolitice generate de conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina. Aceşti factori sunt de natură să diminueze cererea potenţială din partea populaţiei şi, implicit, să contribuie la temperarea creşterii preţurilor imobiliare”, se arată în analiza Băncii Naţionale, citată de Ziarul Financiar.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bnr piata rezidenţiala