„Spania este un partener strategic și un prieten apropiat al României. În contextul vizitei pe care o întreprind în Spania în aceste zile, am avut astăzi o întrevedere cu domnul Fernando Grande-Marlaska Gómez, omologul meu spaniol. Prezența mea în Spania este legată de atenția și importanța pe care le acord discuțiilor la cel mai înalt nivel cu partea spaniolă pe marginea subiectelor de interes comun din domeniul afacerilor interne. Avem datoria să facem tot posibilul pentru a avea societăți sigure și pentru a crește încrederea cetățenilor în instituțiile noastre. Mă bucur că avem obiective politice convergente, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european, iar contextul actual este favorabil dezvoltării acestora. Întrevederea noastră, cât și vizitele pe care le-am efectuat astăzi la sediul Direcției Generale a Gărzii Civile și Direcției Generale de Poliție Națională au fost un prilej foarte bun pentru a consolida încrederea reciprocă și pentru a identifica soluții la provocările comune cu care ne confruntăm, precum criminalitatea organizată, traficul de persoane, amenințările hibride, criminalitatea informatică sau efectele generate de agresiunea militară asupra Ucrainei”, transmite Lucian Bode.
Ministrul român de Interne precizează că unul dintre subiectele abordate a fost aderarea României la Schengen.
„În cadrul discuțiilor m-am bucurat să primesc aprecierile părții spaniole pentru activitatea structurilor noastre și am evidențiat cooperarea deosebită pe care o avem pentru combaterea criminalității sub toate formele ei și pentru asigurarea securității europene. Totodată, am abordat temele europene de actualitate, precum azilul și migrația, gestionarea frontierelor externe, respectiv aderarea României la spațiul Schengen– proces susținut de Spania în mod activ și reconfirmat pe deplin și de această dată. Nu în ultimul rând, prin această vizită doresc să transmit toată aprecierea mea față de comunitatea de români din Spania care este foarte bine integrată și care are o contribuție deosebită la relația noastră de parteneriat strategic. Românii din Spania sunt o comunitate puternică, fiind un etalon pentru imaginea României în lume”, încheie Bode.
(sursa: Mediafax)