Ministrul de Interne a participat vineri la Luxemburg la secțiunea afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția cehă a Consiliului UE.
Lucian Bode susține că agenda a inclus subiecte precum extinderea spațiului Schengen, gestionarea integrată a frontierelor europene, implementarea interoperabilității, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, azilul și migrația.
Ministrul de Interne a avut întrevederi bilaterale cu Eric Van Der Burg, ministrul pentru migrație din Olanda, și cu Nancy Faeser, ministrul federal de interne din Germania.
„Cu ocazia acestor întrevederi, le-am prezentat omologilor mei modul în care s-a desfășurat exercițiul voluntar de evaluare Schengen în România și le-am transmis disponibilitatea de a continua dialogul și cooperarea în privința implementării acquis-ul Schengen de către România. Îmi doresc să avem o decizie favorabilă privind aderarea României la spațiul Schengen până la finalul acestui an și sunt încrezător că raportul elaborat în urma exercițiului voluntar de evaluare Schengen care s-a derulat recent va fi unul pozitiv. România îndeplinește toate condițiile pentru a fi stat membru Schengen cu drepturi depline, iar situația actuală în care ne aflăm este nedreaptă și trebuie să înceteze cât mai curând”, susține ministrul.
Acesta arată că, în cadrul prânzului de lucru, a avut un schimb de opinii pe tema migrației în regiunea Balcanilor de Vest, ocazie cu care le-a prezentat omologii săi evoluțiile recente și demersurile României pentru gestionarea fenomenului pe ruta Balcanilor de Vest.
(sursa: Mediafax)