x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bode: Nu s-a pus problema în nicio ședință a coaliției să venim cu noi taxe

Bode: Nu s-a pus problema în nicio ședință a coaliției să venim cu noi taxe

19 Apr 2022   •   17:13
Bode: Nu s-a pus problema în nicio ședință a coaliției să venim cu noi taxe
Sursa foto: Lucian Alecu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, spune că nu s-a pus problema în coaliția de guvernare pentru introducerea de noi taxe sau impozite, așa cum aprecia Florin Cîțu: „Nu riscă să fie sancționat. Rămâne președintele Senatului, susținut de Partidul Național Liberal”.

„Nu au existat astfel de discuții (privind introducerea de noi taxe și impozite - n.r.). Așa cum bine știți, ultimele discuții pe seama taxelor, impozitelor și sprijinului acordat românilor, companiilor, mediului de afaceri s-au desfășurat aici la Parlament și au fost prezentate public Noi urmează să venim cu venim cu proiecte de acte normative să putem să implementăm aceste decizii ale coaliției. Nu s-a pus problema în nicio ședință a coaliției să venim cu noi taxe”, spune Lucian Bode, secretar general al PNL.

El precizează că Guvernul are obligația să găsească resurse pentru a acoperi toate cheltuielile pe care le are statul.

De asemenea, Bode afirmă că Florin Cîțu nu riscă să fie sancționat.

„Florin Cîțu rămâne președintele Senatului, susținut de Partidul Național Liberal. (...) Domnia sa își exprimă o opinie. Eu spun că unul dintre cei mai buni specialiști pe care Partidul Național Liberal îl are pe zona de finanțe și expertiză în finanțe publice.

Reacția lui Bode vine după ce Florin Cîțu a apreciat că vor fi introduse noi taxe și impozite.

„Din ce văd oamenii, înclină să spună că da, vor fi introduse taxe în perioada următoare. Impozitarea progresivă pentru populație și suprataxarea companiilor”, a spus Cîțu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: lucian bode