x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boloş anunță că o nouă categorie de pensii scapă de impozitare

Boloş anunță că o nouă categorie de pensii scapă de impozitare

10 Sep 2024   •   20:27
Boloş anunță că o nouă categorie de pensii scapă de impozitare

 Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș a anunțat, marți, că a publicat pe site-ul Ministerului o propunere de OUG pentru majorarea plafonului lunar neimpozabil pentru pensiile militare de stat. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această măsură.

„Am publicat pe site-ul Ministerul Finanţelor o propunere de proiect de OUG pentru majorarea plafonului lunar neimpozabil pentru pensiile militare de stat, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024. Cu alte cuvinte, o parte mai mare din pensie va rămâne în buzunarul fiecărui pensionar militar, fără să fie supusă impozitării”, spune Boloș.

Ministrul Finanțelor spune că astfel se dorește sprijinirea cadrelor militare care au servit cu devotament țara, asigurându-le un trai mai decent și mai sigur.

Aproximativ 200.000 de români care vor beneficia de această nouă măsură.

Legea adoptată recent în Parlament privind creșterea plafonului neimpozabil pentru pensii de la 2.000 de lei la 3.000 de lei s-a referit doar la pensiile bazate pe contributivitate. Legea nu a inclus și pensiile ocupaționale, adică cele ale pensionarilor militari.

„Este, așadar, o măsură de justiție și echitate, care vine în întâmpinarea nevoilor reale ale celor care contribuie la securitatea națională, indiferent de contextul economic”, a mai spus Marcel Boloș.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bolos pensie militar