x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un autocar cu 38 de pasageri s-a răsturnat pe DN2B! Trei morţi şi peste 20 de răniţi

Un autocar cu 38 de pasageri s-a răsturnat pe DN2B! Trei morţi şi peste 20 de răniţi

19 Aug 2015   •   09:52
Un autocar cu 38 de pasageri s-a răsturnat pe DN2B! Trei morţi şi peste 20 de răniţi
Sursa foto: rtv.net - Arhiva
UPDATE - O a treia victimă, tot un copil, a fost descoperită sub autocar, după ce a fost ridicată epava.

Citeşte şi Un pompier, care descarcera victimele accidentului de autocar, a suferit un accident vascular cerebral

Ştirea iniţială - Un autocar cu 38 de pasageri la bord s-a răsturnat, în această dimineaţă, pe DN2B, pe drumul care leagă Brăila de Galaţi, în dreptul localităţii Baldovineşti.

Citeşte şi ACCIDENT GRAV pe A2. Un autocar cu 53 de persoane, dintre care 18 copii, s-a răsturnat! Sunt morți și răniți grav

În urma accidentului au decedat două persoane, doi copii, iar peste 20 de persoane au fost rănite. Ceilalţi pasageri nu prezintă leziuni şi au fost cazaţi într-un internat din Brăila, până la repatriere.

Citeşte şi Primele rezultate ale anchetei în cazul autocarului răsturnat pe A2

Potrivit purtătorului de cuvânt al Centrului Infotrafic, Cătălin Bocai, circulaţia în zonă este oprită. Acesta a confirmat, la Antena 3, că mai multe persoane au fost rănite grav, la faţa locului aflându-se mai multe echipaje SMURD.

Autocarul avea numere de înmatriculare turceşti şi transporta turişti străini, printre răniţi fiind pasageri din Ucraina şi Republica Moldova. Condiţiile meteo erau  nefavorabile în momentul accidentului, pentru că în zonă ploua torenţial.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.











×
Subiecte în articol: accident autocar autocar rasturnat Braila