x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Britanicii organizează în Bucureşti Discoteca antisărăcie.

Britanicii organizează în Bucureşti Discoteca antisărăcie.

de Ovidiu Ciutescu    |    26 Sep 2008   •   00:00

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, a fost joi seară primul dansator la “Discoteca antisărăcie”, un eveniment organizat de Ambasada britanică într-un club disco bucureştean pentru strîngerea de fonduri în scopuri caritabile şi popularizarea campaniei ONU privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, informează Agerpress.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, a fost joi seară primul dansator la “Discoteca antisărăcie”, un eveniment organizat de Ambasada britanică într-un club disco bucureştean pentru strîngerea de fonduri în scopuri caritabile şi popularizarea campaniei ONU privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, informează Agerpress.

SCOPURI. Biletul de intrare la eveniment a costat 20 de lei, iar banii strînşi de la cei aproximativ 50 de participanţi vor fi donaţi pentru proiectele de combatere a sărăciei derulate de un fond constituit de o coaliţie formată din 37 de organizaţii ale societăţii civile din România. “Acest eveniment este foarte important. Este o zi cînd la Adunarea Generală a ONU au loc discuţii la nivel înalt, importante, pentru a da o energie nouă, un impuls nou Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Avem o generaţie nouă, tînără, care are un talent extraordinar. Dacă utilizăm forţa şi talentul, putem face un pas înainte pentru a redresa această problemă fundamentală pentru planeta noastră”, a explicat ambasadorul Barnett care s-a dovedit alături de soţia sa un dansator priceput, exemplul său fiind urmat de tinerii prezenţi. Fondul Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) a fost creat în 2006 de 34 de ONG-uri, în 2008 aderînd alte trei, această coaliţie a societăţii civile reprezentînd principalul partener al Guvernului României în procesul de implementare a politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară. Declaraţia Mileniului, adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului de 191 ţări, printre care şi Romînia, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). Declaraţia Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii. La Summit-ul Mileniului, statele membre şi-au fixat un număr de opt obiective esenţiale - Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului - cu ţinte precise de atins pînă în anul 2015. Cele opt obiective sunt: reducerea sărăciei severe, realizarea accesului universal la educaţia primară, promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor, reducerea mortalităţii infantile şi îmbunătăţirea sănătăţii materne, combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli şi asigurarea sustenabilităţii mediului, crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare.

×
Subiecte în articol: observator dezvoltare mileniului