x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucharest Pride se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august

Bucharest Pride se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august

09 Aug 2021   •   15:46
Bucharest Pride se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august

Marșul „Bucharest Pride” se va desfășura pe Calea Victoriei, în 14 august. Numărul maxim de participanți va fi de 500.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat luni organizarea de către Asociația ACCEPT a marșului „Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei în data de 14 august, cu un număr maxim legal de 500 de persoane.

De asemenea, reprezentanții Capitalei au cerut asociației ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei Sars Cov2.

Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță, dar și contextul pandemic, proiectul „Străzi deschise” va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare.

Inițial, Primăria Capitalei a refuzat organizarea marșului din acest an pe Calea Victoriei. Comisia și-a argumentat refuzul prin pericolele la care s-ar putea expune participanţii, în contextul în care pe Calea Victoriei are loc proiectul "Străzi deschise".

×