Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A trecut şi ultima vizită a Elenei Udrea în Bucovina. Faptul "sa-ntâmplat" (cum ar scrie Eba) tocmai în săptămâna dinaintea Floriilor, prilej cu care ministresa Turismului şi prim-ministrul Boc au vrut să vadă cu ochii lor cum arată Bucovina. Cea gata să îşi primească oaspeţii de Paşti. Altcumva spus, miniştrii s-au lăsat duşi de Gheorghe Flutur cam pe unde l-a dus pe acesta capul, găsind o Bucovină pregătită după cum i-a tăiat capul pe "gospodarii" ţinutului. Gospodari, se ştie, evlavioşi şi harnici nevoie mare.
Şi fiindcă munceşte ministrul blond - explicând cum e cu turismul: "Vin turiştii, mai văd nişte stupuri..." (cu albine - n.n.) - dar se mai şi odihneşte, mai şi mănâncă, oaspeţii au fost invitaţi de preşedintele Consiliului Judeţean să se ospăteze în mijlocul naturii. Unde? La o pensiune-model (despre care gurile informate jură că este a unuia cu nume de lepidopter, mare goangă în PD-L, la "înaintare" fiind băgat un neam al acestuia). Aşezată pe malul stâng al râului Moldova, în aval de Gura Humorului, pensiunea ("deosebită" doar pentru neumblaţii prin alte părţi de lume!) are până la ea, ca orice local, un drum. Ei bine, dacă pensiunea e banală, drumul este chiar deosebit, pregătind stomacul oricărui turist pentru tradiţionalele bucate bucovinene. Pregătindu-l imperativ, de voie, de nevoie, prin golire instantanee.
Că Boc n-a observat ornamentele ce însoţesc şoseaua spre pensiune, nu mă miră cine-ştie-ce, că de la înălţimea lui e greu să vadă până şi în şanţuri. Dar că, de pe tocuri, ministresa Udrea, chintesenţa cochetăriei şi graţiei feminine, "stăpâna andrelelor", n-a observat decorul, pare inexplicabil. Pentru ochiul unui specialist în turism mai cu seamă.
Aşadar, din DN17, spre pensiunea cu pricina, se desprinde o alee mărginită de paltini seculari. Cum cererea acestei esenţe la fabricile de mobilă este în creştere, arborii mor în picioare, aşteptând stoici drujbele. Mor secuiţi (cu coaja tăiată jur-împrejur, spre a se usca) sau incendiaţi puţin câte puţin (pierzând aceeaşi coajă dătătoare de viaţă). Câini morţi, de dimensiuni apreciabile, cranii de bovine (din gospodăriile pregătite pentru oaspeţi) şi tone de diverse deşeuri zac de-a lungul şoselei, lângă ea. Din căruţele oprite la marginea asfaltului, gospodarii aruncă zilnic peste parapetul carosabilului, pe kilometri întregi, imenşi saci de polietilenă (semn de civilizaţie!) plini cu pempărşi şi pet-uri, saltele jegoase, banchete de automobile şi televizoare, toate ocupând coasta împădurită dintre şosea şi râu. Un pod peste Moldova - culmea, botezat podul "Izvor"! - este locul unde jegurile sunt aduse cu camionul. În celelalte izvoare - coborând pure din coasta Munţilor Stânişoarei - mormanele de deşeuri constituie baraje. Toate, subliniez, începând la doar câţiva centimetri de la carosabilul pe care rulaseră demnitarii. Cât despre "aerul curat", el pute de îţi mută nasul. O explicaţie însă există pentru toate astea. Când în casa părintească wc-ul este construit dintr-un par înfipt în mijlocul păpuşoiului, ori când în tindă te-ai pomenit cu pământ pe jos, există adesea riscul de a nu observa mizeria. "Ca un om care moare de mai multe zile, omul alb este insensibil la duhoarea propriului trup", spunea prietenul meu, indianul Seattle.
