x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureştenii au dat năvală la hrană sănătoasă

Bucureştenii au dat năvală la hrană sănătoasă

de Daniela Cârlea Şontică    |    Florina Zainescu    |    Diana Rucinschi    |    14 Sep 2008   •   00:00
Bucureştenii au dat năvală la hrană sănătoasă

EVENIMENT JURNALUL  ●  TÎRGUL ECO, UN SUCCES
Prima zi a Tîrgului Eco organizat de Jurnalul Naţional şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", în parteneriat cu Asociaţia Bio Romînia, s-a bucurat de un succes nebun.



EVENIMENT JURNALUL  ●  TÎRGUL ECO, UN SUCCES
Prima zi a Tîrgului Eco organizat de Jurnalul Naţional şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", în parteneriat cu Asociaţia Bio Romînia, s-a bucurat de un succes nebun.

Florina Zăinescu,
Diana Rucinschi,
Daniela Şontică

Afluxul de public dornic să cumpere alimente ecologice, fără chimicale, a fost atît de mare ieri, la Tîrgul ECO, încît unii producători şi-au epuizat marfa în doar cîteva ore de la deschidere. "Am adus aproape 200 de kilograme de brînzeturi de vacă, smîntînă, unt, şi am vîndut tot pînă la prînz. Şi oamenii continuă să ceară şi nu pot decît să le spun să vină mîne (n.r. – astăzi), că mă reaprovizionez. Îmi pare foarte rău, dar pur şi simplu nu mi-am imaginat că cererea va fi aşa de mare. Am vîndut în vreo două, trei ore cît am vîndut la Indagra într-o săptămînă", ne-a declarat Rodica Ferchiu de la Asociaţia Valea Asăului, judeţul Bacău. Interesul mare pentru produsele ecologice l-a luat prin surprindere şi pe Wolfgang Raddatz de la Ferma Ţopa, judeţul Mureş. El a dat repede produsele ecologice proprii şi ale altor gospodari bio din zona Sibiu-Mureş, reuniţi în Cooperativa Biocoop: roşii Cherry, zacuscă, dulceţuri, brînză de capră, cremă de brînză cu verdeţuri, pîine de casă eco. Ca să nu rămînă cu masa goală, el şi-a rugat un coleg din Biocoop să aducă la Muzeul Satului o parte din mierea pe care o vindea la un alt tîrg din Capitală. Nici reprezentanţii Escar Prod, singura fabrică cerfiticată bio din lume care prelucrează carne de melc nu mai pridideau cu servitul zecilor de clienţi care le luaseră cu asalt standul şi cu datul de explicaţii. Dacă acum societatea exportă întreaga producţie, Marcel Macriş, preşedintele consiliului de administraţie, ne-a declarat că succesul extraordinar pe care l-a avut la tîrg l-ar putea face să se orienteze şi spre piaţa românească.

De mare succes la public s-au bucurat, de altfel, toţi expozanţii eco veniţi la tîrg: producătorii de miere Apidava Blaj, Tremot Dobre şi Fii din Băicoi, PFA Szas Ilyes din Harghita şi Apiprodex din Tîrgul Mureş, producătorul de legume eco Ecolife Bio, magazinele specializate bio Leacul şi Pukka Food din Bucureşti, producătorul de ceaiuri din plante medicinale ecologice şi pernuţe terapeutice Farmacia Naturii din Bacău, producătorul de paste, tartine şi batoane de cereale Riso Scotti România, producătorul de pîine şi produse de panificaţie Naturalia şi Shalom Bio Food SRL – pîine şi produse de panificaţie. Mulţi dintre aceştia au făcut reaprovizionarea ieri, în timpul tîrgului. Alţii au dat comandă "acasă" pentru ca astăzi, în a doua zi de tîrg, să-şi poată servi clienţii.

NU UITAŢI! Vă aşteptăm şi astăzi la Muzeul Satului, la a doua zi a Tîrgului Eco. Dar şi la Sărbătoarea de Cîrstovul Viilor, organizată de Muzeul Satului, începînd cu ora 11:30. "Cu recuzita specifică, fie că este vorba de ciubăr, de lin sau de mustuitor, se încearcă să se aducă aminte cum se făcea culesul viilor şi preparatul vinului", a declarat Dr. Aurelia Cosma, director de programe culturale la Muzeul Satului. Şi pentru că totdeauna culesul viilor s-a făcut sub imperiul bucuriei, voia bună va fi asigurată de ansamblurile Tradiţii Luncaviţene şi Ţara Vrancei.

Pentru a participa la tîrg şi la sărbătoarea culesului, trebuie să achitaţi taxa de vizitare a muzeului.

Posibile subvenţii din 2009

Prezent la conferinţa de presă organizată de Asociaţia Bio România în cadrul Tîrgului Eco, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a declarat că încearcă să obţină aprobarea Ministerului Finanţelor pentru acordarea unei subvenţii suplimentare pentru produsele ecologice de anul viitor. Cioloş a vizitat tîrgul şi a degustat bunătăţile expuse. În cadrul conferinţei de presă s-a semnat şi un protocol de cooperare între Asociaţia Eco România, Asociaţia Tinerilor Reformişti, Parlamentul tinerilor din Sectorul 2 şi Colegiul Naţional "Dimitrie Cantemir" care prevede crearea unei reţele de distribuţie a mîncării ecologice în şcolile din Sectorul 2.

×
Subiecte în articol: observator