x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti / A început summitul mondial al procurorilor

Bucureşti / A început summitul mondial al procurorilor

24 Mar 2009   •   00:00

Lucrările Summitului Mondial al Procurorilor Generali au început în această dimineaţă la Palatul Parlamentului, cu un mesaj adresat participanţilor de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Conform Agerpres, la reuniunea găzduită de ţara noastră participă procurori generali şi procurori şefi din 112 state şi mai multe organizaţii internaţionale. Summitul Mondial al Procurorilor Generali se află la cea de a treia ediţie.



La deschiderea lucrărilor participă preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, precum şi alte oficialităţi.

Prima reuniune a avut loc în Guatemala, în 2004, unde au participat 75 de state membre ONU şi unde s-au discutat teme precum: accesul la justiţie, contracararea impunităţii şi obstrucţionării justiţiei, lupta împotriva traficului de droguri, terorismului, crimei organizate transnaţionale şi corupţiei. Summitul din Guatemala a concluzionat că o cooperare directă între ministerele publice este crucială pentru realizarea în timp util a schimbului de informaţii, procedurilor de extrădare, procedurilor de asistenţă judiciară reciprocă şi alte probleme similare. Al doilea Summit a avut loc în noiembrie 2005 în Qatar. Tema generală a fost legată de provocările cu care se confruntă procurorii secolului XXI, fiind abordate următoarele probleme: criminalitatea informatică, rolul procurorului în promovarea şi consolidarea statului de drept şi măsurile şi mecanismele de întărire a cooperării internaţionale între ministerele publice, necesitatea respectării cerinţelor Convenţiilor ONU în domeniu, precum şi statul de drept şi dezvoltarea durabilă.

Reuniunea de la Bucureşti se va desfăşura pe durata a două zile - marţi şi miercuri, în cadrul temei generale 'Procurorul General - pilon al sistemului contemporan de justiţie penală', urmând să dezbată teme precum rolul procurorului general în consolidarea încrederii publice în sistemul justiţiei penale, independenţa investigativă a procurorilor şi managementul eficient al provocărilor ridicate de tendinţele criminalităţii vor fi analizate şi se vor identifica soluţii pentru un act de justiţie eficient. Summitul va oferi procurorilor generali posibilitatea de a se adresa în plen pe teme care îi interesează sau îi preocupă în mod special şi care nu sunt abordate în cadrul agendei de lucru.

×
Subiecte în articol: observator