Magistratii Curtii de Apel au decis, vineri noapte, eliberarea lui Mihai Costea, unul dintre avocatii fratilor Camataru.
Costea fusese retinut vineri dimineata, la ora 9:40, de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti la solicitarea politistilor Serviciului Cercetari Penale din cadrul Politiei Capitalei. Politistii il acuzau pe Costea de inselaciune si instigare la marturie mincinoasa. Surse din Politie sustin ca o grupare formata din cinci persoane intre care si un avocat al Baroului Bucuresti au prejudiciat Primaria Capitalei cu aproximativ 13 miliarde lei. In perioada 1998-2001, cei cinci invinuiti ar fi utilizat acte false si ar fi recurs la martori mincinosi pentru a obtine trei imobile amplasate in zona centrala a Capitalei (doua pe Strada Sperantei si una pe Strada Radu Beller), doua din ele fiind apoi vandute. Vineri seara, peste 25 de avocati l-au aparat pe Mihai Costea in fata judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti. Magistratii au decis eliberarea, dar Parchetul a facut recurs la Curtea de Apel. In aceeasi noapte a fost judecat si recursul, care, de asemenea, a fost respins. Astfel, sambata dimineata, dupa 24 de ore de la retinere, avocatul fratilor Camataru, Mihai Costea, a fost eliberat, judecatorii hotarand cercetarea lui in stare de libertate. Avocatul a declarat sambata, in cadrul unei conferinte de presa, ca retinerea a fost un abuz si ca o asemenea masura nu se impunea pentru faptele care ii sunt imputate. (Eduard Pascu/Ion Alexandru)
Citește pe Antena3.ro