x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator București: Corporatiştii revin la munca de la birou

București: Corporatiştii revin la munca de la birou

11 Iul 2021   •   17:30
București: Corporatiştii revin la munca de la birou

Corporatiştii revin treptat la munca de la birou. „Se face transferul de la work from home la modul de muncă hibrid“, susțin specialiștii citați de Ziarul Financiar.

Toamna se anunţă a fi una efervescentă pentru clădirile de birouri din Bucureşti, unde angajaţii companiilor au început deja să revină să lucreze. Acum este o perioadă de concedii, iar gradul de ocupare rămâne încă redus, deşi este considerabil mai mare faţă de vara trecută.

Proprietarii de birouri se aşteaptă ca, din toamnă, numărul corporatiştilor care revin să lucreze în clădirile lor să crească semnificativ. Cei mai mulţi se aşteaptă însă la un regim de muncă hibrid, cu angajaţi care vin prin rotaţie la serviciu.

„În ultimele săptămâni, am înregistrat creşteri săptămânale de 4% în ocuparea fizică a portofoliului nostru din România. Momentan, această revenire se suprapune şi cu perioada de concedii, însă, din discuţiile cu partenerii noştri, chiriaşii celor 16 clădiri din România, se pare că în prezent şi în viitorul apropiat, se face transferul de la work from home la modul de muncă hibrid, pentru a ne acomoda cu toţii cât mai uşor la noua normalitate“, spun reprezentanţii Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România.

(sursa: Mediafax)

×