x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti: elfi şi muzică la Târgul de Crăciun

Bucureşti: elfi şi muzică la Târgul de Crăciun

de L.Budin    |    29 Noi 2019   •   20:00
Bucureşti: elfi şi muzică la Târgul de Crăciun
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

Ieri, în Piaţa Constituţiei din Capitală, s-a inaugurat a XIII-a ediţie a Târgului de Crăciun.

Până pe 26 decembrie, cei mari şi cei mici se vor bucura de concerte, ateliere de creaţie şi produse tradiţionale. Tot ieri s-au aprins beculeţele festive de Sărbători: 10 milioane de beculeţe de tip LED vor împodobi Capitala, pe un traseu de 40 km.

Pe cei mici îi aşteaptă Casa Moşului, un brad împodobit, înalt de peste 30 m şi un patinoar. Cele 130 de căsuţe de lemn vor oferi produse tradiţionale, cadouri, jucării - şi, desigur, vin fiert, pentru părinţi şi bunici. De Ziua Naţională a României se organizează evenimente speciale. Programul începe la ora 18.30 şi aduce pe scenă vedete ale muzicii populare: Nicolae Mureșan, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Gheorghe Turda şamd.

 

Ateliere de globuri şi magie

Copiii vor putea participa la atelierele de creație organizate în primele două weekend-uri la Casa lui Moș Crăciun. Pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie, sunt așteptați la atelierul de personalizat globuri, iar pe 7 și 8 decembrie, la cel de coronițe de brad. Tot în primele două weekend-uri se poate vizita Casa lui Moș Crăciun, iar prichindeii se vor putea întâlni cu elfii Moșului, între orele 17.00 – 22.00. Tot la Casa lui Moș Crăciun va avea loc și un spectacol de magie, pe 6 decembrie, între orele 18.00 – 20.00.

 

Moşul vine pe 13

În seara de Ajun, va avea loc concertul extraordinar „Silent Night”, al Orchestrei Simfonice bucureşti şi al Big Band-ului Radio. Vizitatorii se vor delecta cu şlagărele interpretate de Marcel Pavel, Monica Anghel, Paula Seling, Loredana şamd. Moș Crăciun soseşte la Târg pe 13 decembrie, la ora 18.00, iar în cinstea lui se organizează un program artistic special. Moșul și elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, până pe 24 decembrie. Pe 25 decembrie vor urca pe scenă, printre alţii, Corul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, diverse ansambluri de copii şi Orchestra Metropolitană Bucureşti.

Şi anul acesta se organizează, până pe 20 decembrie, campania „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”, prin care se strâng cărţi şi jucării. Punctul de donare se află chiar la intrarea în Casa lui Moș Crăciun.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: targul de craciun capitala