x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator București: Evenimentul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” are loc în weekend

București: Evenimentul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” are loc în weekend

17 Iun 2022   •   12:44
București: Evenimentul „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” are loc în weekend
Sursa foto: Victor Stroe

Programul celui de-al șaselea weekend al evenimentului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” activează zonele pietonale din Calea Victoriei şi Şoseaua Kiseleff şi le propune bucureștenilor săparticipe la activități din cartierul Drumul Taberei, între Valea Ialomiței și Valea Argeșului.

Pe parcursul celor două zile, respectiv pe 18 și 19 iunie, spectatorii se vor putea bucura de spectacole de teatru, recitaluri instrumentale, concerte de muzică populară și pop, spectacole de percuție și ritm, momente de dans contemporan sau de atelierele de joacă pentru copii.

Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” a început în luna mai a acestui an și continuă până în luna octombrie 2022. Evenimentul îşi propune reactivarea culturală a mai multor zone din oraş prin transformarea unor bulevarde sau artere principale în zone pietonale temporare. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali.

Zone pietonale și străzile deschise, între orele 09:00 şi 22:00, sunt Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei; Șoseaua Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și str. Monetăriei; Bd. Unirii între Splaiul Independenței și Bd. Dimitrie Cantemir și între Bd. Dimitrie Cantemir și Bd. Mircea Vodă (sensul de mers spre Piața Alba Iulia); Drumul Taberei între Valea Ialomiței și Valea Argeșului.

Din seria evenimentelor conexe de weekendul acesta fac parte Concertul caritabil extraordinar pentru sprijinirea Ucrainei „Life Will Win”, care va avea loc în Piața „George Enescu" sâmbătă de la ora 19:00, dar și Food Truck Festival care are loc în sectorul 6 în ambele zile de weekend.

Pe lângă restricțiile de trafic aflate deja în vigoare pentru evenimentul „Străzi deschise”, cu ocazia Concertului extraordinar pentru sprijinirea Ucrainei desfășurat în Piața „George Enescu”, doar în data de 18 iunie, se vor impune noi restricții, după cum urmează: în intervalul 16:00-23:00, traficul rutier va fi restricționat pe Calea Victoriei între Str. Știrbei Vodă și str. Dem I. Dobrescu, pe str. Știrbei Vodă între Calea Victoriei și str. Ion Câmpineanu; se va permite traficul rutier pe str. Episcopiei cu trecerea pe Calea Victoriei către str. Știrbei Vodă; în intervalul 16:00-23:00, se va restricționa traficul rutier pe str. B. Franklin, perimetrul cuprins între Calea Victoriei și str. Nicolae Golescu și pe str. C.A. Rosetti între Calea Victoriei și str. Boteanu;

Devierea traficul rutier și a mijloacelor de transport public se va face în data de 18 iunie între orele 16:00-23:00 pe Calea Victoriei în zona Piața George Enescu între str. Știrbei Vodă și str. Dem. I. Dobrescu.

Se va permite traversarea dinspre str. Episcopiei către str. Știrbei Vodă. Devierea mijloacelor STB se va face pe str. Luterană spre Bd. Dacia până la Piața Romană.

×