Însă există şi locuitori ai Capitalei care sunt de părere că Bucureştiul este magic. Spre diferenţă de cei care au crescut aici, străinii sunt capabili să vadă detaliile pe care noi le igonorăm sau le uităm. Un scurt documentar numit ''Meanwhile in Bucharest'', descrie, prin ochii străinilor, frumuseţea şi haosul din capitala României.
Andreas vine din Norvegia, a venit în Bucureşti pentru prima dată în anul 2006, cu intenţia de a studia, căci aici era mai ieftin. A găsit ţara noastră din greşeală, fără să aibă idee că România există în Europa. Susţine că aici a avut parte de cea mai frumoasă perioadă din viaţa lui.
Rafaela şi Ricardo sunt din Spania. Au venit în România cu intenţia de a sta doar şase luni, însă au trecut 12 ani de atunci şi nu au nici o intenţie să plece de aici.
''Când am venit prima dată aici, nu am avut idei preconcepute. Ştiam doar că Dracula era o nuvelă scrisă de un irlandez şi probabil nu avea nimic de-a face cu ce era aici. Am venit fără aşteptări...'', îşi începe povestea Christian, care vine din Marea Birtanie.
Amanda, care vine tocmai din Florida, Statele Unite, s-a mutat în Bucureşti pentru un loc de muncă. Iniţial, ea şi soţul ei căutau un loc de muncă în Braşov, însă nu au avut noroc. Apoi a primit o ofertă în Bucureşti, ca profesoară de engleză.
Paolo, din Italia, s-a stabilit în Bucureşti în urmă cu şase ani, începând un serviciu de voluntariat aici. Proiectul a durat trei luni însă Paolo a decis să nu mai plece şi să se stabilească în Bucureşti.
Aspectul oraşului
Bucureştiul este descris de ei ca un haos divin, cu un spectru divers, cu aspecte şi mentalităţi vechi, iar pe de altă parte este un trend înfloritor al tinerilor care vor să construiască diverse lucruri şi să-şi ajute ţara. Construcţiile sunt diversificate: într-un colţ găseşti stilul franţuzesc, într-altul este stilul naţionalist şi modernist. Dar cu toate acestea, are un farmec aparte.
Bucureştiul este un oraş în care te integrezi uşor
Andreas spune că a călătorit în toată Europa şi în alte regiuni de-a lungul vieţii, însă Bucureştiul este descris de el ca fiind oraşul cu cea mai frumoasă viaţă de noapte. ''Fetele de aici sunt dintre cele mai frumoase din Europa. Arată diferit faţă de multe fete din ţările europene'', spune Christian.
Bucureştiul este un oraş în care te integrezi uşor, unde toată lumea dansează. Atunci când vine weekend-ul, tinerii îşi lasă problemele acasă şi ies la distracţie. ''Oraşul prinde viaţă. E foarte viu'', îl descrie Paolo.
Locurile preferate şi siguranţa oraşului
Parcurile Herăstrău şi Cişmigiu sunt cele mai îndrăgite. ''Herăstrăul este divers. Unele locuri sunt foarte frumoase, cu trandafiri şi flori, iar apoi dai de nişte ierburi neîngrijite. Pare că este conceput de câţiva arhitecţi care au făcut parcul fără să vorbească unul cu celălalt. Dar asta îl face să aibă caracter. Dacă totul ar fi prea organizat, ar fi fost monoton'', spune Amanda.
''Sunt nişte contraste extraordinare care fac Bucureştiul un oraş fascinant'', adaugă Andreas. Deşi mulţi străini vin cu teamă în România, Bucureştiul este descris ca fiind un oraş foarte sigur. ''Mă simt sigur aici şi asta spune multe lucruri. Probabil una dintre cele mai sigure capitale din Europa''.
''Dă-ţi demisia, vino aici, aşează-te! Este o viaţă foarte bună şi un mod foarte frumos de a trăi'', încheie Christian.
Deşi oraşul are nevoie de multe schimbări, cei şase străini care s-au aşezat în capitala noastră sunt îndrăgostiţi de Bucureşti, de România, şi nu afirmă asta din politeţe.
Citește pe Antena3.ro