x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Camera Deputaţilor a respins raportul de activitate al SRTV

Camera Deputaţilor a respins raportul de activitate al SRTV

de Mediafax    |    10 Dec 2013   •   17:12
Camera Deputaţilor a respins raportul de activitate al SRTV

Raportul de activitate al SRTV pe 2012 a fost respins marţi în plenul Parlamentului, ceea ce implică demiterea Consiliului de administraţie al televiziunii publice.

Raportul de activitate al SRTv pe 2012 a fost respins cu 21 de voturi pentru, 262 voturi împotrivă şi 10 abţineri.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunţat că, în urma votului, Consiliul de administraţie al TVR a fost demis.

Tot marţi, Claudiu Săftoiu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR la Birourile permanente ale Parlamentului, cerând însă menţinerea funcţionării actualului Consiliu de Administraţie al televiziunii publice.

Potrivit Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, în fiecare an, Televiziunea şi Radioul Publice trebuie să depună la Parlament, până în data de 15 aprilie, rapoartele de activitate. Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv.

Societatea Română de Televiziune avea datorii totale de circa 620 de milioane de lei la 31 decembrie 2012, reprezentând datorii fiscale, dar şi obligaţii de natură comercială care au o vechime de cel puţin trei ani, potrivit raportului de activitate al TVR pe anul trecut.

TVR a încheiat 2012 cu un deficit brut de 146.837.955 lei (34.148.362 euro), cu 9,15% mai mic faţă de 2011, însă televiziunea şi-a încheiat activitatea anul trecut "cu principalul obiectiv îndeplinit"- situaţia financiară a instituţiei a fost "echilibrată", potrivit raportului de activitate al SRTV.

×