Romănia şi Ucraina ar putea semna anul viitor un acord bilateral privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, actul fiind un prim pas in rezolvarea neinţelegerilor privind Canalul Bistroe, a declarat secretarul de stat din Ministerul Mediului, Lucia Varga.
Reprezentanţii Romăniei şi Ucrainei s-au intălnit să discute problemele de mediu dintre cele două state. Comisia a abordat şi problema Bistroe, partea romănă cerănd să nu se facă lucrări pănă nu se clarifică dacă acestea afectează sau nu Delta Dunării. Lucia Varga susţine că se constată din partea Ucrainei o "oarecare schimbare de atitudine". Kievul ar fi făcut chiar promisiuni că nu vor incepe lucrările.
Autorităţile de la Bucureşti au inceput realizarea unui studiu complex, prin care se va stabili dacă lucrările de la Bistroe afectează calitatea apei sau biodiversitatea in Delta Dunării. In cazul in care se va stabili acest lucru, Romănia nu va intărzia să facă plăngere la forurile abilitate europene, invocănd convenţiile internaţionale in domeniu.