Ex-prim vicepreşedintele PIN, Lavinia Şandru nu poate candida ca
independent pentru parlamentare. Este decizia luată astăzi de Biroul
Electoral Muncipal Bucureşti. Motivul respingerii candidaturii?
Nerespectarea procedurii care prevede depunerea în patru exemplare a
listelor cu semmnături. Cu alte cuvinte, un candidat independent
trebuie să adune câte patru semnături pe tot atâtea liste din partea
unei persoane simpatizante.
Lavinia Şandru a depus doar o listă originală şi trei copii legalizate cu semnături. "Mă aşteptam să mă persecute statul român aşa cum o tot face din 2005 încoace. Ei ar fi vrut să depun de patru ori în original semnăturile strânse pe stradă de la locuitoriii colegiului 22. Adică să pun să semneze fiecare locuitor de patru ori , ceea ce e aproape imposibil. Eu am făcut copii pe care le-am legalizat la notariat. Ei atacă la limită statul de drept. Asta înseamnpă că toate actle pe care le legalizează notaritelel nu mai au valoare de original. Prin această lege guvernul Tăriceanu şi-a propus să interzică independenţilor să candideze" a declarat Lavinia Şandru pentru Antena3.ro. Ea a precizat că va contesta decizia BEM la Tribunalul Municipiului Bucureşti, pentru a-şi câştiga dreptul de a candida la alegerile parlamentare din noiembrie.
Citește pe Antena3.ro