x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Capitala - A început decapitarea

Capitala - A început decapitarea

de Monica Andrei Capatos    |    09 Iul 2008   •   00:00

Directorul Administraţiei Străzilor din Primăria Capitalei, Claudiu Bălan, a fost demis ieri de primarul Sorin Oprescu, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.



Directorul Administraţiei Străzilor din Primăria Capitalei, Claudiu Bălan, a fost demis ieri de primarul Sorin Oprescu, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

La ora 14:00, Bălan a fost chemat la Comisia de Disciplină şi i s-a reproşat, printre altele, că semnele de circulaţie sînt neîngrijite, cu alte cuvinte, că nu le-a spălat cum trebuie. I s-a mai cerut şi un program de îmbunătăţire a activităţii.

Luat prin surprindere, Bălan a cerut un răgaz de cîteva zile. Comisia însă n-a mai avut timp să-l asculte şi a dat verdict negativ. Nu înţelegem de ce primarul Oprescu a avut nevoie de părerea Comisie de Disciplină, avînd în vedere că Administraţia Străzilor este subordonată Consiliului General, iar demiterea directorului putea fi făcută direct de edil. Interesant este că ieri, contactat telefonic, Claudiu Bălan ne-a declarat că este în concediu medical. "N-am primit nimic scris. Nu vreau să comentez", a spus fostul director. Lista neagră a lui Oprescu este abia la început.

×
Subiecte în articol: observator