x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi tineri români au dat lovitura cu căpșuni cultivate în nucă de cocos

Doi tineri români au dat lovitura cu căpșuni cultivate în nucă de cocos

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2023   •   17:20
Doi tineri români au dat lovitura cu căpșuni cultivate în nucă de cocos

Doi tineri români au reușit să facă o seră complet automatizată în care cresc căpșuni tot timpul anului. Căpșunile de la Buzău nu sunt cultivate în pământ, ci în nucă de cocos. Primele fructe s-au copt, iar recolta este deja contractată de un supermarket.

Cei doi inerii erau în anul doi la Facultatea de Agronomie când, la îndrumarea unui profesor, au decis să-și facă o seră de ultimă generație, după un model francez, în care pot produce fructe tot timpul anului. Investiția s-a ridicat la un milion de euro, iar banii necesari au fost obținuți prin fonduri europene, scrie Antena3CNN

Andra Luiza Constantin: „Căpșunile vin sub formă de stoloni, pe care îi cumpărăm de aici, din România, și începem să îi plantăm în salteaua de cocos. Modul de plantare e destul de ușor. Folosim un plantator special, introducem căpșuna în salteaua de cocos, după care în câteva zile deja vedem frunzulițele, semn că, căpșuna e în viață și că s-a prins.

Sera a fost gândită tocmai să ne ajute să avem producție tot anul. Numai că noi, fiind la început și ăsta fiind primul an, pe timpul iernii ne-am oprit cam o lună și jumătate, pentru că sunt costurile foarte mari să încălzim sera”.
Construcția se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați și este complet automatizată.

Cătălin Mihalcea: „Sera este una de model hidroponic, pproducătorii sunt francezi. Este 100% automatizată, noi suntem aici doar pentru a observa planta și pentru a interveni cu tratamentele necesare: pentru a combate boli - mai puține pentru că sunt în nucă de cocos și am scăpat de bolile solului - doar pentru insecticide în mare parte și ici-colo cu făinare dacă e problemă mare cu umiditatea în seră”.

Aparatura de ultima generație le permite proprietarilor să controleze, printr-o aplicație, tot ce se întâmplă în seră, de la climă până la umiditate, inclusiv de la distanță.

Cătălin Mihalcea: „De aici putem vedea temperatura ambientală, aici umiditatea, temperatura de la nivelul rădăcinilor plantelor, viteza vântului, lucșii care sunt afară. Lucșii influențează programul termic și de umbrire, în funcție de câți lucși se acumulează, ecranul termic se deschide pentru a nu afecta planta, pentru a nu le arde”.

Căpșunile au început sa se coacă încă din luna aprilie, iar culesul merge foarte repede pentru că plantele sunt cultivate la o înălțime de un metru și jumătate. Culegătorii nu mai sunt nevoiți astfel să se aplece pentru a aduna fructele.

Aproape 4 tone în fiecare lună este producția și deja a fost contractată de un supermarket care are magazine în 3 orașe. Tinerii întreprinzători nu duc lipsă de clienți și spun că pentru a face față comenzilor vor mai înființa o cultură de căpșuni și pe sol, în câmp, iar în viitor vor să mai construiască o seră cu o suprafață dublă decât cea pe care deja o au.

×