x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul sesisează DNA pentru nereguli comise de Lucian Duţă în contractul pentru CARDUL de SĂNĂTATE

Guvernul sesisează DNA pentru nereguli comise de Lucian Duţă în contractul pentru CARDUL de SĂNĂTATE

14 Iul 2013   •   10:14
Guvernul sesisează DNA pentru nereguli comise de Lucian Duţă în contractul pentru CARDUL de SĂNĂTATE
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Guvernul a anunţat duminică că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli comise de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate - efectele fiind neimplementarea proiectului şi o pagubă de peste 1,2 milioane euro, informează Mediafax.

Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, într-un raport redactat în urmă cu aproape o lună.

Controlul a fost efectuat la Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi Imprimeria Naţională privind respectarea cadrului organizatoric şi funcţional pentru introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. În perioada supusă controlului, funcţia de preşedinte CNAS a fost ocupată de Lucian Duţă (10 decembrie 2009-8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) şi Doru Bădescu (25 mai 2012-13 iunie 2013).

În document se arată că introducerea cardului a fost aprobată, în şedinţă de guvern la începutul lunii septembrie 2010, prin memorandum aprobat de premierul Emil Boc, iniţiat de ministrul Sănătăţii Attila Cseke, şi şeful CNAS, Lucian Duţă, fiind stabilită producerea cardurilor începînd cu ianuarie 2011 într-un ritm de un milion carduri lunar, astfel încât toţi cei 18,5 milioane de asiguraţi, la care se face referire în memorandum, să fie acoperiţi în 18-19 luni.

Imprimeria a derulat, în numele CNAS, proceduri de achiziţie publică pentru achiziţia materiilor prime (achitând 19,8 milioane lei către furnizorul foliilor de policarbonat şi 12,9 milioane euro către furnizorul cipurilor fără însă ca, în final, să înceapă producerea efectivă a cardurilor din cauza întârzierilor a unor activitţi prevăzute în memorandum, ceea ce a generat cu deficit de numerar la nivelul Imprimeriei şi întârzieri la plăţi), pentru furnizarea soluţiei informatice şi achiziţia serviciilor poştale şi de curierat.
Inspectorii arată că în memorandumul Guvernului a fost stabilit ca distribuţia cardurilor să fie asigurată de Poşta Română, deoarece aceasta ar fi avut drept exclusiv de prestare a servicului, dar la momentul controlului s-a constatat că acest drept nu exista, tariful practicat fiind mai mare decât cel pentru care autoritatea a acordat un drept exclusiv.

Ca urmare, arată inspectorii, preşedintele CNAS şi directorul Imprimeriei nu trebuiau să aprobe documentaţia de atribuire, ci ar fi trebuit asigurate proceduri concurenţiale pentru poştă şi curierat.
În raport se mai arată că, din cele 15 măsuri prezentate în memorandum pentru introducerea cardului, niciuna nu a fost realizată integral la termen, ceea ce a generat întârzieri, iar CNAS nu a mai încheiat un contract cu Imprimeria, astfel că procesul tehnologic de realizare a cardurilor nu a mai început.

În opinia inspectorilor, faptul că fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile a condus la situaţia în care proiectul privind introducerea cardurilor de sănătate nu a mai fost aplicat nici până la sfârşitul anului 2012, acestea constituind posibile fapte de natură penală.

Astfel, inspectorii îl acuză pe Lucian Duţă că nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile de serviciu, prin faptul că nu a încheiat cu Imprimeria Naţională contractul pentru producerea cardului, a propus acordarea către Poşta Română, prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare, a contractului de curierat, fără ca Poşta să aibă exclusivitate pentru prestarea acestor servicii şi a determinat o pagubă la Imprimerie de peste 1,2 milioane euro.

În mai 2012, premierul Victor Ponta a semnat decizia de eliberare a lui Lucian Duţă (PDL) de la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate şi l-a acuzat pe acesta că, înainte de a demisiona, a înaintat facturile de încasare a taxei claw-back, generând un risc al lipsei de medicamente. În prezent, Duţă este membru în BPN al PDL şi preşedinte interimar al PDL Sector 1.

×
Subiecte în articol: cardul de sanatate lucian duta