În vizita sa la Paris, preşedintele Klaus Iohannis a fost însoţit de Carmen Iohannis. Prezent la Ambasada României la Paris, cuplul prezidenţial s-a întâlnit cu românii din Franţa, iar Prima Doamnă a acordat un scurt interviu în care a vorbit despre românii din străinătate, dar şi despre intențiile sale cu privire la continuării activității de profesor la Colegiul Național Gheorghe Lazăr.
Reporter: Vă așteptati să fie atât de multă lume? Vă văd emoționată!
Carmen Iohannis: Da, am fost alături de cei care au votat în 16 noiembrie. Ne-a durut sufletul să-i vedem câte ore au trebuit să stea în ploaie, dar și în ce condiții și... sigur că suntem emoționați. Mai emoționați ca aici nu putem fi nicăieri pentru că sunt oameni dragi care au fost alături de noi și de care ne bucurăm acum în premieră.
Spunea domnul președinte că ar vrea să se întâlnească cu cât mai mulți români din străinatate.
Da, doar că timpul nu ne permite mai mult, dar și așa e bine că am putut să ne întâlnim acum.
Timpul dvs. vă permite să mai plecați?
Da. Mi-am organizat în așa fel orele la școală, încât să mai pot pleca din când în când, să fac și altceva, nu doar școală.
Momentan o să rămâneți la Sibiu?
Da, rămân două zile la școală, la Sibiu și restul... probabil... o să mă mut la București sau mai vedem! Când o să avem și noi un loc acolo în București, o să mai vedem.
O să-l însoțiți pe domnul președinte și în alte deplasări?
Sigur că da. De câte ori este nevoie sunt alături de el!
Sursa: stiripesurse.ro