Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că anul trecut, în timpul interimatului său la Preşedinţie, CSAT a adoptat hotărârea privind înregistrarea cartelelor preplătite în sensul prezentării unui act de identitate la achiziţionare, punctând că recomandarea Consiliului nu s-a transformat până în prezent într-o hotărâre de guvern sau lege.
"Ceea ce s-a discutat la momentul verii trecute când eram eu preşedinte interimar în şedinţa CSAT a fost în urma atentatului terorist care a avut loc atunci în Bulgaria, solicitarea SRI, cred şi SIE, SRI în orice caz, ca şi în România, ca în cele mai multe ţări ale Uniunii Europene, atunci când cumperi o cartelă preplătită - prepay - să prezinţi un act de identitate, deci înregistrarea în sensul acesta - numele persoanei care cumpără -, înregistrarea în sens de interceptare fiind reglementată oricum de prevederile legale. Poziţia noastră o ştiţi bine de la discuţia care şi în context constituţional s-a deschis. Atunci într-adevăr CSAT a adoptat (...) această recomandare. Ea nu s-a transformat până în acest moment nici într-o hotărâre de guvern, nici într-o lege şi asta a fost invocată de către premier pe bună dreptate", a declarat Antonescu la Antena 3.
El a subliniat că CSAT nu poate lua o decizie.
"CSAT a adoptat o hotărâre care solicită la nivel legislativ sau la nivelul unei hotărâri de guvern să se introducă şi la noi aşa ceva, pentru că, evident, asta ar facilita în privinţa combaterii terorismului", a afirmat liderul PNL.