x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Casa familiei Macovei - Solutie blocata

Casa familiei Macovei - Solutie blocata

de Miruna Pasa Petru    |    14 Dec 2005   •   00:00

Finalizarea scandalului legat de casa parintilor ministrului Justitiei s-a impotmolit la Consiliul Superior al Magistraturii. Comisia de disciplina pentru judecatori, cea care decide asupra posibilei sanctionari a presedintelui sectiei civile de la instanta suprema, Danut Cornoiu, si a judecatoarei Luana Stancu, a ramas fara un membru de baza. Judecatorul Anton Pandrea a preferat sa se abtina de la discutarea acestui caz, pe motiv ca lucreaza in aceeasi institutie cu cei doi verificati, sustinand ca vrea astfel sa previna orice suspiciuni, ne-au declarat surse judiciare. Abtinerea va fi discutata astazi la CSM. (Miruna Pasa)

×
Subiecte în articol: observator