Audierea finanţatorului Clubului Steaua, Gigi Becali, va avea loc săptămîna viitoare, după cum ne-a declarat avocatul Cătălin Dancu, apărătorul lui Gigi Becali şi al prietenului acestuia, Teia Sponte.
Audierea finanţatorului Clubului Steaua, Gigi Becali, va avea loc săptămîna viitoare, după cum ne-a declarat avocatul Cătălin Dancu, apărătorul lui Gigi Becali şi al prietenului acestuia, Teia Sponte."Gigi Becali este urmărit penal ca autor al infracţiunii de dare de mită, iar Teia Sponte pentru complicitate la această infracţiune. Parchetul a început ancheta în urma unei sesizări scrise pe care eu o numesc autodenunţ, dar nu ştiu încă cine l-a făcut. Banii, 1.700.000 de euro s-au găsit în maşina proprietate personală a lui Teia Sponte, sumă care a rămas consemnată într-o bancă pînă la soluţionarea cauzei, deşi Teia le-a spus că erau banii lui şi ai lui Gigi Becali pentru a cumpăra nişte terenuri”, ne-a declarat avocatul. Acesta a opinat că încadrarea juridică a faptei îl ajută în rezolvarea cazului deoarece "este prost făcută”. "Dacă banii urmau să ajungă la cineva de la Universitatea Cluj, unde e calitatea de funcţionar public prevăzută în mod expres de codul penal? Presupunînd că fapta ar fi existat, nu era vorba despre nici o încadrare care să ţină de competenţa DNA, ci era de competenţa Federaţiei Romîne de Fotbal şi a comisiilor”, ne-a mai precizat avocatul Dancu.
De precizat că potrivit Codului penal se consideră infracţiune de dare de mită şi promisiunea de oferire de bani ori alte foloase. De asemenea această promisiune nerespinsă de către persoana căreia i-a fost făcută oferta se consideră infracţiune de luare de mită.
Cătălin Dancu a explicat şi modul în care a fost înmînată citaţia clientului său. În timp ce se afla în trafic, a fost oprit de o maşină, din care a ieşit un bărbat care s-a recomandat ca fiind procuror DNA şi care a dorit să îi înmâneze personal, în stradă, citaţia pentru a se prezenta la DNA în data de 8 mai.
Avocatul a precizat că Gigi Becali a aruncat citaţia în stradă, explicându-i procurorului că el nu este un fugar, că nu este dat în urmărire şi că are un domiciliu unde i se poate trimite o citaţie în mod legal.
Dancu a adăugat că Gigi Becali nu se va prezenta, joi, la DNA din cauza modului în care a fost citat.