Compania Millenium Building Development anunţă printr-un comunicat de presă că legalitatea proiectului Cathedral Plaza a fost confirmată şi de Inspectoratul de Stat pentru Construcţii.
Potrivit Millenium Building Development, Inspectoratul de Stat pentru Construcţii a constatat legalitatea autorizaţiei de construcţie la proiectul Cathedral Plaza în cadrul verificărilor făcute la 2 noiembrie. "Inspecţia a avut drept scop controlul modului în care se derulează lucrările şi conformitatea documentaţiei la normele legale şi de siguranţă în vigoare, precum şi respectarea cadrului tehnico-organizatoric.
Verificarea a avut loc pe fondul obiecţiilor, declaraţiilor şi contestaţiilor făcute în ultima vreme privitoare la legalitatea dreptului companiei noastre de a continua lucrările la proiectul Cathedral Plaza", se arată în comunicatul Millenium Building Development.
Citește pe Antena3.ro