x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Camataru - Fiul generalului Nitu, la Parchet

Cazul Camataru - Fiul generalului Nitu, la Parchet

09 Oct 2004   •   00:00

Fiul generalului (r) Nicolae Nitu, care este angajat al IGPR, a fost audiat ieri de catre procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), in dosarul fratilor Camataru.

Radu Ilina, de la Biroul de presa al Parchetului instantei supreme, a declarat pentru Mediafax ca Marian Constantin Nitu (fiul lui Nicolae Nitu) a fost audiat de procurori in calitate de martor, timp de aproximativ trei ore. Ilina a spus ca Nitu Constantin a fost identificat pe o caseta, care fusese inregistrata pentru Alexandru Barbu, zis Pelicanu, din noaptea de 7 spre 8 septembrie 2003, cand a avut loc jaful asupra omului de afaceri israelian Shaul Peleg. Aceeasi sursa a spus ca procurorii l-au audiat pe Marian Nitu pentru a vedea care sunt legaturile sale cu membrii clanului Camataru si pentru a vedea daca exista sau nu vreo implicare a fiului fostului sef al Politiei Capitalei in faptele de care sunt acuzati ca le-ar fi savarsit membrii clanului Camataru.

Talharia de care este acuzat grupul condus de Sile Camataru a avut loc in apropiere de Piata Romana, iar Restaurantul Calipso, unde a avut loc nunta, este situat in complexul studentesc Agronomie. In acea noapte, Sile Camataru - impreuna cu acolitii sai l-au jefuit pe Shaul Peleg de mai multe bunuri (bijuterii, 13.000 de dolari, 20 de milioane de lei si o geanta cu ustensile pentru determinarea calitatii pietrelor pretioase), sustin procurorii. (Magda Colgiu)

×
Subiecte în articol: observator