Scandalul izbucnit in jurul dosarului lui Ion Alexandru Tiriac este departe de a se fi terminat. Incepand de ieri, practic toti procurorii care s-au ocupat de instrumentarea cazului "Cocaina" s-au ales la randul lor cu cate o cercetare penala pentru infractiuni extrem de grave.
MIRUNA PASA
|
SUPARAT. Ion Tiriac crede ca dosarul fiului sau este de fapt un atac impotriva lui |
Omul de afaceri Ion Tiriac a anuntat ieri ca fiul sau a depus, prin intermediul avocatilor, o plangere penala impotriva procurorilor care au anchetat initial dosarul, Nicolae Neagoe si Flavius Crasnic. El a cerut procurorului general al Romaniei ca cei doi, deveniti intre timp consilierii ministrului Justitiei Monica Macovei, sa fie cercetati pentru savarsirea infractiunilor de lipsire de libertate in mod ilegal si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. "Am depus acum aceasta plangere pentru ca m-a socat interventia ministrului Justitiei in cazul fiului meu", a declarat omul de afaceri. Cercul dosarelor penale s-a intregit astfel, dupa ce luni ministrul Justitiei a cerut cercetarea, pentru favorizarea infractorului, a procurorului sef Gheorghe Muscalu si a procurorului care l-a trimis in judecata pe Tiriac Junior, Corina Gheorghisan.
ACUZATII. Potrivit plangerii, procurorii Neagoe si Crasnic i-au incalcat tanarului dreptul la libera circulatie pe data de 23 iunie 2004. Atunci Tiriac Junior a fost oprit pe aeroportul Henri Coanda, i s-a interzis plecarea din tara si a fost dus la la Parchet desi era citat legal abia peste cinci zile si nu avea vreo interdictie pe numele sau. Crasnic si Neagoe sunt de asemenea acuzati de incalcarea dreptului la aparare pentru ca nu i-au dat lui Ion Alexandru dreptul sa cunoasca probele din dosar decat la sfarsitul anchetei. "Indiferent cat timp imi va lua, o sa caut de la Peninsula Iberica si pana in Ucraina si o sa aflu cine, de ce, cum. Consider ca ce i s-a intamplat fiului meu mi se adreseaza mie. Copilul asta privilegiat pentru ca este Tiriac sufera totusi prea mult. Cred cu mana pe inima ca nu are vreo problema cu drogurile", a sustinut Ion Tiriac.
In replica, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a declarat ieri ca cererea sa depusa luni la Parchetul General nu a fost un amestec in actul de justitie. "Am dorit si doresc aflarea adevarului in acest dosar. Nu inteleg de ce s-a suparat domnul Ion Tiriac, pentru ca si dansul spune ca vrea acelasi lucru", a declarat Monica Macovei.