x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul gratiatilor la CSM - Macovei, taxata

Cazul gratiatilor la CSM - Macovei, taxata

de Violeta Fotache    |    14 Dec 2006   •   00:00
Cazul gratiatilor la CSM - Macovei, taxata

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit ieri ca atitudinea ministrului Justitiei, Monica Macovei (foto), de reevaluare a probelor in cazul celor doi traficanti de droguri gratiati in luna noiembrie de presedintele Traian Basescu, afecteaza sistemul judiciar si credibilitatea acestuia. CSM a apreciat ca atitudinea ministrului Monica Macovei este una fara precedent.

Reamintim ca in referatele trimise de Ministerul Justitiei catre Presedintie, ministrul Macovei a facut comentarii asupra probelor administrate in timpul procesului in cazurile Cristian Claudiu Popa si Radu Cristian Mezea.

Presedintia, in comunicatul de presa privind gratierea, a preluat formulari din referatele ministrului, care au determinat consiliul sa ia atitudine, afirmand ca la solutionarea unor cereri de gratiere nu se poate face o rejudecare a cauzei privind reevaluarea probelor, acest lucru fiind neconstitutional prin incalcarea principiului separatiei puterilor in stat. La 8 noiembrie, consiliul a apreciat ca seful statului a fost gresit consiliat in legatura cu motivarea gratierii, iar ieri membrii CSM au exonerat Presedintia de raspunderea pentru un eventual conflict de natura constitutionala cu autoritatea judecatoreasca reprezentata de CSM.

×
Subiecte în articol: observator